Câteodată mă simt atrasă inexplicabil de vieţile unor oameni cunoscuţi, nume care înseamnă ceva în artă, literatură sau chiar şi personaje care au schimbat istoria. Am citit vieţile unor fotbalişti, soţiei lui Obama şi chiar şi povestea iubitei lui Pablo Escobar. Cred că este important pentru oricine să ştie cine au fost aceşti oameni, cum au trecut ei prin viaţă şi cum şi-au atras gloria, pentru ca noi astăzi să îi pomenim cu respect şi admiraţie. Literatura este un mijloc foarte important de a ne îmbogăţi cultura generală, fie prin informaţii preţioase despre trecut, fie prin cuvinte şi expresii noi, pe care ni le însuşim. Aşa că atunci când am văzut titlul acestei cărţi, nu m-am putut abţine să o cumpăr. Curiozitatea atinge cote maxime atunci când văd un astfel de titlu şi de abia aşteptam să îi vină rândul acestei cărţi, ca să aflu chestii noi despre Frida Kahlo. Sincer vă spun însă că nu ştiam la ce să mă aştept, ce fel de carte deschideam şi mi-a fost puţin teamă să nu mă plictisesc, să nu citesc prea multe detalii care să mă piardă sau ca finalul să fie unul neinteresant. Dar, ca multe alte cărţi de acest gen care m-au surprins, „Frida Kahlo” a fost o lecţie, în primul rând, o poveste de viaţă uimitoare, despre cum destinul loveşte o fată, dar nu o uită, deşi nu pot spune că există prea mult optimism în paginile acestei cărţi.
Cartea începe cu prezentarea tinerei fete, Frida Kahlo, care iubeşte viaţa şi îşi doreşte să ajungă doctoriţă. Însă, în 1925, un accident teribil o imobilizează şi o supune pe tânăra fată unor tratamente la limita suportabilului, pentru a o putea pune la loc pe picioare. Anii care urmează sunt cei mai grei, deoarece, după ce că se luptă cu infirmitatea şi tratamentele ei, pierde şi dragostea. Singurul lucru care îi mai rămâne este sprijinul familiei, care a vândut o parte din obiectele din casă şi s-a îngropat în datorii pentru a o vindeca. Iar ca refugiu, ea găseşte pictura. La început, în pat, îi pictează pe oamenii care o vizitează, pe membrii familiei ei şi pe prietenele ei cele mai bune. Apoi, când se pune pe picioare, la o petrecere, îl cunoaşte pe Diego Rivera. Acesta este considerat un pictor genial, însă afemeiat, toate femeile cu care iese fiind înşelate de către acesta. Frida îl roagă să se uite pe lucrările ei, iar acestuia i se par fascinante. Cei doi se îndrăgostesc unu de celălalt (deşi sincer am dubii dacă nu cumva doar Frida a făcut o pasiune pentru acesta, în timp ce el o vedea doar ca o provocare) şi se hotărăsc să se căsătoarească, deşi mama ei nu este încântată de această decizie, însă ajunge să o accepte, din moment ce ei nu îşi mai permiteau să plătească tratamentele fetei. După cum era de aşteptat, Diego o înşeală pe Frida, iar aceasta rămâne însărcinată cu el, dar pierde copilul, de două ori. Însă cea mai mare suferinţă i-o provoacă Diego atunci când o trădează cu sora ei. Atunci ea simte cea mai intensă durere şi decide să se despartă de acesta. Astfel ea are şansa şi timpul să se afirme ca artistă şi toată lumea ajunge să îi aprecieze creaţia. Fascinant este felul în care Frida îşi găseşte mereu alinarea în artă, pictând stările sufleteşti prin care trece, reuşind astfel să îndepărteze tristeţea şi problemele. Nu aş putea să spun dacă această poveste este una veselă sau tristă, desigur are ambele elemente prezente, dar cu siguranţă că ma făcut să trec prin toate stările sufleteşti, fiind curioasă cum se va termina totul. Este o carte interesantă, care ne învaţă multe despre viaţă şi toate aspectele ei.
Recomand această carte cititorilor curioşi, celor care vor să ştie cum era viaţa pe vremea Fridei Kahlo şi ce probleme putea întâmpina o tânără domnişoară artistă, celor care vor să citească o poveste frumoasă despre viaţă, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, cu urcuşuri şi coborâşuri, dar şi celor care vor să afle o frumoasă poveste despre curaj, dragoste şi talent, atribute care nu aduc neapărat fericirea.