„Cei doi domni din Bruxelles” – Eric-Emmanuel Schmitt

Acum câţiva ani am cumpărat câteva cărţi ale lui Eric-Emmanuel Schmitt, deoarece eram curioasă. După părerea mea nu poţi cunoaşte un autor după o singură carte scrisă de acesta, aşa că mi-am făcut un raft întreg dedicat acestui autor. Ce nu am înţeles atunci a fost că nu este uşor să înţelegi un autor decât atunci când îţi deschizi inima în faţa lui, aşteptând cu o dorinţă incredibilă să îţi transmită mesajul său. Când am început să citesc cărţile sale, nu am înţeles mare lucru. M-am grăbit să judec şi să spun că nu îmi plac, însă toate acestea s-au întâmplat din cauza faptului că am ales cel mai nepotrivit moment să le citesc. Probabil nu eram pregătită sau poate nu a fost momentul ales bine, dar au fost câteva cărţi pe care le-am citit şi despre care nu am scris, deoarece nu le-am înţeles şi m-am grăbit să spun că nu mi-au plăcut. Rar de tot mi se întâmplă să revin asupra unor cărţi care nu mi-au plăcut, însă de data aceasta am făcut o excepţie, datorită provocării lunii trecute. Provocarea era să recitesc o carte, iar eu am hotărât să îi mai dau o şansă acesteia. Nu îmi dau seama exact care era problema, dacă starea mea de spirit sau pur şi simplu lipsa totală de interes faţă de această carte, însă recunosc că mă bucur că am revenit la ea. Surpriza pe care am avut-o când am recitit această carte a fost imensă, deoarece chiar am înţeles-o. Nu vă gândiţi acum că e cine ştie ce carte filozofică, greu de priceput, însă pentru mine a fost o adevărată revelaţie faptul că am reuşit să mă detaşez de poveste şi să înţeleg mesajul. Iar toată această experienţă mi s-a părut minunată, aşa că acum, după ani de zile, revin şi încep să vă povestesc despre această carte interesantă.

„Cei doi domni din Bruxelles” este un volum care cuprinde cinci nuvele. Prima este cea care a dat şi titlul cărţii, fiind vorba despre un cuplu de homosexuali care nu se pot căsători legal, însă participă la o nuntă într-o biserică şi consideră că slujba nu a fost doar pentru cei care s-au căsătorit legal, în faţa preotului, ci şi pentru ei. Cei doi însă urmăresc de-a lungul anilor povestea de dragoste dintre Genevieve şi Eddy, naşterea copiilor acestora, degradarea relaţiei şi dovada adulterului, David. Ei devin cuplul de binefăcători ai lui David, iar când acesta moare, cei doi domni suferă de parcă şi-ar fi pierdut propriul fiu. În cea de-a doua poveste îl cunoaştem pe doctorul Hainaut, un om foarte retras, care nu vorbea deloc despre viaţa sa şi care arăta dragoste doar faţă de câinele său ciobănesc. Doctorul se sinucide, deoarece cineva îi calcă cu maşina câinele, însă lasă în urmă o scrisoare în care îi povesteşte fiicei sale de ce iubea atât de mult câinii şi atât de puţin oamenii. A treia poveste a fost un mister pentru mine. Chiar de la început o cunoaştem pe Constanze, o femeie puternică căreia i-a murit soţul. Deşi nu recunoaşte că răposatul ei soţ a fost un geniu (pentru ea era doar un beţiv, un om de nimic), un prieten, Georg, îi recunoaşte valoarea operei şi de îndată ce se căsătoresc cei doi, el începe să publice operele şi să îi scrie biografia. În ceea ce o priveşte pe Constanze, ea este nemulţumită că, deşi a scăpat de fostul soţ, fantoma lui încă o bântuie, fiind mereu prezent între ei. Până la ultimul cuvânt din această poveste nu m-am prins deloc cine era fostul ei soţ, iar chestia asta a făcut ca surpriza de la final să fie mai mare pentru mine. Cea de-a patra poveste este despre drama unei familii care îşi pierde un copil. Alba şi cu Magnus şi-au pierdut fiul într-un tragic accident. În aceeaşi zi, nepotul ei a primit un transplant de inimă. Alba crede că inima fiului ei a fost mutată în corpul nepotului. Iar de aici o serie de întâmplări duc la o întreagă dramă în familie. În cea de-a cincea poveste este vorba de povestea de dragoste dintre Severine şi Benjamin, care păreau cuplul perfect, invidiaţi de toţi prietenii. Însă un singur lucru le umbrea fericirea, faptul că nu puteau avea un copil. Când Severine a rămas însărciantă, doctorii au determinat că respectivul copil suferea de o malformaţie gravă, mucoviscidoză. Cei doi au hotărât să facă avort. Apoi, într-o vacanţă la munte, au ales să schieze pe o pârtie mai îndepărtată şi au căzut într-o crevasă. După câteva ore bune au fost găsiţi şi salvaţi de o fată, despre care au aflat mai târziu că suferea de aceeaşi boală pe care ar fi avut-o copilul lor, dacă nu ar fi avortat. Astfel fiecare dintre cele cinci poveşti este despre dragoste, diferite manifestări ale acesteia şi tot ce aduce cu ea. Mi-a plăcut această carte acum că am înţeles-o mai bine şi mă bucur nespus că am revenit la ea, acum, cu inima deschisă.

Recomand cartea aceasta să o citiţi când veţi fi pregătiţi. Pregătiţi să lăsaţi prejudecăţile, ideile voastre despre dragoste şi tot ce vă trece prin cap şi să savuraţi aceste cinci poveşti, care vă vor face să apreciaţi mai mult ceea ce aveţi deja şi să vă bucuraţi de dragostea faţă de fiinţele care vă sunt alături, fie că este vorba de oameni sau animale. Cartea aceasta este o lecţie de viaţă despre iubire în toate formele ei şi este cu atât mai minunată cu cât poveştile sunt scrise după fapte reale.