„Umanii” de Matt Haig

Matt Haig - UmaniiAm primit cartea asta împreună cu una din genţile Bookletta şi am tot tras de mine să o citesc, nu pentru că ştiam eu ceva anume despre carte, ci datorită faptului că eu, de obicei, evitam pe cât posibil cărţile din colecţia Nautilus, pur şi simplu pentru că nu sunt chiar genul de cărţi pe care le-aş citi în mod normal. Dar se pare că anul acesta am tot citit cărţi pe care în mod normal nu le-aş fi băgat în seamă pe rafturile librăriilor. Aşa că am ieşit un pic din sfera cărţilor pe care le-aş citi în mod normal, tocmai pentru a mai diversifica puţin. Şi, datorită cărţii ăsteia, nu mi-a părut deloc rău, deoarece este o carte interesantă.

Romanul începe cu prezentarea unui extraterestru, care vine pe Pământ, ocupând trupul lui Andrew Martin, deoarece acest om a reuşit să demonstreze o teorie matematică care ar fi putut duce la progresul omenirii. Şi cum lucrul acesta nu trebuia să se întâmple, acest extraterestru a venit pe pământ să şteargă dovezile şi să îi omoare pe cei care ştiau despre acest subiect. Dar descoperă că oamenii nu sunt cum credea el că sunt şi începe să îi studieze mai îndeaproape. Şi astfel descoperă el ce înseamnă să iubeşti şi să fii om, lucru care îl face să renunţe la misiunea lui şi să îşi dorească să fie om. Povestea este interesantă şi captivantă, iar felul în care e scrisă o face să fie uşor de citit. Aş putea spune că este o analiză detaliată a condiţiei umane, o descriere a umanităţii văzută din afară.

Chiar dacă am fost reticentă la început, o recomand tuturor, deoarece este o carte interesantă, care descrie ce înseamnă să fii om, cu toate avantajele şi dezavantajele condiţiei umane. O recomand celor fascinaţi de science fiction, celor care doresc să citească o carte bună, dar şi celor care vor, ca şi mine, să mai citească şi altceva decât ar citi în mod obişnuit.

Acest articol a fost publicat în Cărţile mele și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns