„Sînii verzi” de Florin Iaru

Florin Iaru - Sânii verziÎn ultima vreme am nimerit să citesc numai cărţi care sunt aşa de atrăgătoare încât adorm după doar câteva pagini. Acesta este cazul şi cu această carte. Bine, ca să fiu sinceră, au fost unele povestioare care m-au făcut să râd, dar şi alea puţine. Am luat această carte pentru că m-a atras titlul, adică dintr-un raft plin de titluri obişnuite, mi-a sărit în ochi titlul ăsta, m-am uitat puţin la ea (descrierea de pe spate nu a fost cine ştie ce atrăgătoare) şi apoi am zis să îi mai dau o şansă citind prima pagină. Ei bine, cu asta m-a prins! Aşa că muream de nerăbdare să ajung acasă să o citesc.

Cartea este o colecţie de povestioare, atât de scurte încât le poţi citi cu uşurinţă în metrou şi în autobuz chiar şi dacă ai o singură staţie de mers (ceea ce mi-a plăcut, pentru că nu rămâneam în suspans ca atunci când începe publicitatea la mijlocul unui film) şi nici nu e atât de groasă, aşa că am putut-o strecura uşor printre celelalte obiecte din geantă. Deci cartea are 53 de povestioare, toate cu final neaşteptat, dar din care pot sincer să zic că doar la vreo două am râs (era mai mult tragică decât comică situaţia, dar la una chiar am râs ceva vreme fără să îmi vină să cred că am citit aşa ceva) şi la sfârşit mai sunt vreo trei poveşti (mai lungi) care reprezintă amintiri ale autorului. Trebuie că recunosc că cel mai tare am râs la povestea „Băiatu’ lu’ mama” de nu m-am mai putut opri şi, dacă despre celelalte 52 de povestioare îmi aduc aminte vag (spre deloc) asta nu o să o uit prea curând. Cât despre povestea care dă titlul cărţii nu pot să zic decât problemele fetei (avea sânii prea mici şi nu se uitau băieţii la ea din cauza asta) sunt specifice vârstei, dar finalul a fost drăguţ. Şi pentru că vreau să încetez să mai vorbesc despre cartea asta (abia m-am abţinut să nu povestesc aici cu multe detalii ce s-a întâmplat în cele două povestioare care mi-au plăcut), vreau doar să mai zic că e drăguţă, dar nu m-a dat pe spate.

Recomand cartea asta (sau cel puţin unele dintre poveştile din ea) celor care vor să aibă parte de o porţie zdravănă de râs, celor care vor să citească ceva în mijloacele de transport în comun şi nu au mult timp şi celor care vor ceva să îi adoarmă noaptea (pentru aceştia din urmă, vă dau un sfat: Nu citiţi „Băiatu’ lu’ mama” înainte de culcare, că s-ar putea să nu mai puteţi să vă opriţi din râs şi chestia asta alungă somnul, plus că o să aveţi ceva coşmaruri cu soacrele după asta!).

Acest articol a fost publicat în Cărţi de autori români. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *