„Oraşul Oaselor” de Cassandra Clare – Seria „Instrumente mortale” vol.1

Cassandra Clare - Oraşul OaselorAm seria „Instrumente mortale” în bibliotecă de trei ani şi abia acum mi-am făcut curaj să mă apuc să o citesc. De ce? Foarte simplu: are patru volume mari şi groase, care nu încap prin nicio geantă şi pe care dacă le pun în rucsac îmi rup spatele cărându-le. Mi-a fost recomandată seria asta de cineva care citeşte cam acelaşi gen de cărţi cum îmi plac mie şi m-a şi ajutat să le iau, aşa că nu am văzut niciun dezavantaj în a le avea. Doar că atunci când le-am văzut pe toate împreună, cât de mari şi groase sunt, parcă mi-a mai pierit din cheful să le citesc şi aşa au stat ele în biblioteca mea până acum, uitate pe un raft. Dar de îndată ce m-am apucat de primul volum, am fost „prinsă” de acţiune şi am iubit fiecare personaj, astfel încât am citit acest prim volum în doar 2 zile (are peste 400 de pagini).

În „Oraşul Oaselor” aflăm de existenţa unei fete, Clary, care nu pare cu nimic neobişnuită, dar care, treptat, află despre adevărata ei provenienţă şi ce este ea de fapt. Crezând la început că este o fată normală, Clary află că trăieşte într-o lume unde nimic nu este ceea ce pare şi că, în afară de oameni, în jurul ei există şi vampiri, vârcolaci, demoni, vânători de umbre şi o grămadă de alte fiinţe supranaturale. Şi pentru că poate vedea toate aceste fiinţe, se spune că are darul Vederii (pe care la început nici ea nu ştie că îl are, dar îl descoperă treptat). Acţiunea cărţii este foarte dinamică, nu există pagină să nu se întâmple ceva, şi mi-a plăcut mult felul în care Clary a fost „atrasă” în lumea fiinţelor supranaturale după ce mama ei a fost răpită. Ce m-a enervat în cartea asta (şi am mai întâlnit chestia asta şi în altă carte) este folosirea termenului „sveterele”, care ştiu că edistă în DEX, dar dacă tot avem un cuvânt în limba română pentru pulover, de ce să ne complicăm cu englezisme? Nu e mare lucru, dar mă deranjează să găsesc termeni ciudaţi în traducerile cărţilor pe care le citesc. Oricum, cartea mi-a plăcut mult (atât de mult încât mă încumet să citesc şi cel de-al doilea volum al seriei), mi-au plăcut personajele, mi-a plăcut dinamica generală a cărţii şi mi-a plăcut povestea. Nu au lipsit nici surprizele şi răsturnările de situaţie, care m-au făcut să nu pot să o las din mână.

Recomand cartea asta tuturor fanilor fantasy, celor care vor să citească o carte dinamică şi plină de neprevăzut şi celor care nu se sperie de dimensiunile mari, pentru că, până la urmă, nu contează cât de mare sau groasă sau grea e o carte, ci dacă este o carte bună sau nu, iar „Oraşul Oaselor” este, din punctul meu de vedere o carte bună (parcă de mult nu am mai citit o carte aşa frumoasă)!

Acest articol a fost publicat în Cărţi pentru adolescenţi și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *