„Şi-a căutat-o…” de Louise O’Neill

Plimbându-mă printre standuri şi cărţi la târgul de carte Gaudeamus, am cerut câteva recomandări de la oamenii de la standuri, încercând să mai ies din zona de confort şi să citesc cărţi pe care în mod normal nu aş fi ajuns să le citesc. Ador să mă las cucerită de diverse poveşti, pe care poate nu le-aş fi observat sau despre care poate nu aş fi auzit, dacă nu mi s-ar fi vorbit despre ele. Aşa am ajuns să cunosc o grămadă de cărţi, unele bune, altele mai puţin bune, dar totuşi fiind parte din experienţa mea de cititor. Şi cartea asta am terminat-o destul de repede, fiind uşor de citit, dar abia acum am apucat să scriu despre ea, după o pauză destul de lungă, deoarece casa mea a fost cucerită de musafiri şi nu mă puteam apropia de computer fără să deranjez pe cineva care dormea prin zonă, toată situaţia fiind descrisă frumos de un prieten care a zis (şi îi dau dreptate) că am ajuns să vin acasă în vizită. Dar să revin la cartea asta… Ei bine, a fost cea mai deprimantă carte pe care am citit-o anul acesta. Povestea nu este cine ştie ce, iar ideea din spatele cărţii nu mi se pare deloc atrăgătoare. Este o poveste despre o fată care a fost violată de colegii ei (cinci la număr mai exact) şi tot ea a fost şi victimă şi acuzată. Nu îmi place să dezbat subiecte d-astea, dar per total a fost o experienţă tristă cartea asta, ceva care mi-a lăsat un gust amar şi mi-a tăiat cheful de orice.

„Şi-a căutat-o…” este povestea Emmei O’Donovan, o fată foarte frumoasă, care locuia într-un oraş mic în care toţi locuitorii se cunoşteau între ei. Şi fata asta era atât de frumoasă încât toţi băieţii o doreau, dar ea îşi alegea pe câte unul (nu prea am înţeles după ce criterii) şi se culca cu ei, apoi încerca să îi facă să ţină asta în secret. Părerea mea despre Emma este că era genul acela tipic de piţipoancă, care este şefa găştii de fete, cea mai cool dintre toate, tipicul fetei populare din liceu, la care toţi aspiră şi puţini sunt în preajma ei. Mi s-a părut şi puţin îngâmfată, ca şi cum tot universul se rotea în jurul ei. Ei bine, într-o zi la o petrecere, Emma a depăşit limita bunului simţ, consumând mult alcool şi luând droguri puternice şi ajungând în această situaţie, nişte colegi de-ai ei au violat-o şi au filmat totul, pozele şi filmările ajungând pe reţelele de socializare. Şi astfel a ajuns din cea mai populară fată, fata fără niciun prieten, respinsă şi batjocorită de toată lumea. Şi imaginile care au apărut cu ea o fac să îşi amintească ce a făcut, iar ea şi familia ei sunt ocoliţi de toţi din societate, oamenii considerând că a meritat din plin tot ceea ce a păţit. Cartea asta este despre viol şi acuzaţiile aduse victimei, deşi n-aş putea să zic că a fost în totalitate lipsită de vină. Din punctul meu de vedere, faptele ei au avut consecinţe, deci nu pot să zic nici că simpatizez cu ea, nici că nu mi-e milă de ceea ce i s-a întâmplat. Sunt neutră în ceea ce priveşte situaţia prezentată în carte, dar ideea este că nu mi-a plăcut deloc ce am citit. Adică nu cred că i-ar plăcea cuiva să citească o carte despre o fată de 18 ani violată de o grămadă de tipi şi filmată în timp ce ăia vomitau pe ea şi făcând diverse comentarii obscene la adresa ei, care zăcea semi-inconştientă pe un pat, în timp ce în restul casei o grămadă de tineri se distrau şi dansau la o petrecere. Iar acţiunea se termină în aer, nicio rezolvare, nicio soluţie, totul rămânând nerezolvat. Aşa că am rămas cu un gust amar după cartea asta, puţin tristă şi puţin dezgustată şi cel mai trist e că simt că mi-am pierdut vremea cu aşa ceva.

Nu recomand cartea asta nimănui, mai ales nu celor care deja sunt puţin deprimaţi (credeţi-mă, cartea asta o să vă deprime şi mai rău, deoarece nu emană pic de speranţă, pic de optimism) şi nici celor care speră să găsească cumva în această carte vreo rezolvare a problemei, vreo consolare adusă victimelor abuzului sexual, fiind doar un caz prezentat în toată complexitatea lui, fără nicio concluzie.