„Eu şi Moş Crăciun” de Matt Haig

Cărţile lui Matt Haig sunt unul dintre motivele pentru care abia aştept Crăciunul. Acum trei ani am găsit la Gaudeamus prima carte de Crăciun semnată de el, „Un băiat numit Crăciun” şi cum am fost curioasă să aflu cum este, am citit-o imediat ce s-a apropiat Crăciunul. Mi-a plăcut foarte tare aşa că anul următor, când am găsit următoarea carte, „Fetiţa care a salvat Crăciunul”, am luat-o şi pe aceasta ca să o citesc tot de Crăciun şi, din nou, am fost impresionată de cartea asta. Anul acesta, la Gaudeamus, cum mă plimbam printre edituri am văzut cartea „Eu şi Moş Crăciun” în engleză şi am ştiut că trebuie să apară până de Crăciun şi în română, aşa că imediat ce am văzut-o am şi luat-o să o citesc. Cele trei cărţi sunt superb scrise, pline de magie şi speranţă şi mi-au plăcut la nebunie, motiv pentru care am amânat cât mai mult finalul cărţii, dar în acelaşi timp nu m-am putut abţine să nu aflu cum se termină, aşa că, în două zile, am terminat şi cartea asta. Sper din suflet ca acesta să nu fie ultimul Crăciun pe care să îl petrec în compania cărţilor lui Matt Haig şi în care să mai aflu despre câte vreo peripeţie care se petrece în Elfhelm, oraşul elfilor şi al lui Moş Crăciun.

În „Eu şi Moş Crăciun” o întâlnim din nou pe Amelia Wishart şi pe pisoiul ei, Căpitanul Funingine care s-au mutat împreună cu Moş Crăciun şi cu Mary Crăciun în Elfhelm. Dar Amelia, fiind om, nu prea se putea integra în micul orăşel al elfilor, neştiind să facă nimic din ceea ce făceau aceştia. Şcoala elfilor i se părea lipsită de noimă şi plictisitoare, mai ales când nu era bună nici la matematica elfilor, unde doi plus doi egal zăpadă, nu patru sau geografia lor unde tările oamenilor nu existau. Totuşi la un lucru se pricepea Amelia şi anume la condusul saniei. Dar într-o bună zi, Iepuraşul de Paşte şi armata lui de iepuraşi, întărâtaţi de Moş Vodol, un elf morocănos, încearcă să atace Elfhelm-ul, pentru a opri Crăciunul, Amelia ştie că poate să facă ceva ca să îşi ajute noua familie şi pe elfi să menţină viu spiritul Crăciunului. Împreună cu Spiriduşa Adevărului, Amelia, Moş Crăciun şi Mama Crăciun încearcă să facă faţă aceste noi provocări şi să reuşească să împartă cadourile şi în acest an de Crăciun copiilor, pentru a păstra speranţa vie. Mi-a plăcut cartea asta pentru că a reuşit să combine cele două tradiţii, cea de Crăciun şi cea de Paşte, explicând cum a luat naştere ideea de „Iepuraş de Paşte”, pentru că nu de multe ori m-am întrebat cum s-a ajuns de la Paşte la ideea de Iepuraş, iar explicaţia pe care mi-a oferit-o cartea asta a fost una superbă, potrivindu-se perfect în context. Elfii au fost din nou simpatici şi extraordinar de schimbători şi mi-a plăcut felul în care s-a rescris istoria, făcând ca iepurii să nu mai fie priviţi ca personaje negative. Ce m-a distrat pe cinste au fost materiile pe care le învăţau la şcoala elfilor: „Râsul Chiar Şi Atunci Când Sunt Vremuri Grele”, Făcutul de Glume”, „Studiul Crăciunului” sau „Fericirea Generală”. Comice mi s-au părut şi numele profesorilor: pe proful de mate îl chema Pi, iar pe cel de geografie îl chema Columbus. De asemenea, m-am distrat pe cinste citind pasajele în care apărea Spiriduşa Adevărului, un spiriduş care nu putea să mintă niciodată şi nu se putea abţine să nu răspundă la orice întrebare auzea, indiferent dacă îi era adresată sau nu. Sfârşitul cărţii este unul pe măsură, Amelia găsindu-şi un scop în viaţă şi făcând ce îi place, adică să menţină vie speranţa şi magia Crăciunului printre oameni. Mi-a plăcut totul la cartea asta şi, cu toate că este o carte pentru copii, m-am bucurat de fiecare ispravă şi fiecare aventură a personajelor.

Recomand cartea asta tuturor celor care nu se ruşinează să citească cărţi pentru copii, pentru că este una dintre cele mai bune cărţi de acest gen pe care le-am citit vreodată, celor care vor să citească încă o carte cu tematică de Crăciun şi au terminat toate cărţile „serioase” şi celor cărora le-au plăcut primele două cărţi scrise de Matt Haig şi sunt curioşi ce se mai poate întâmpla interesant în Elfhelm.