Auzisem de ceva timp de cartea asta, poate chiar de pe la târgul Gaudeamus, dar nu am băgat-o în seamă până ce nu a fost aleasă „Cartea lunii” pe un site care îmi este foarte drag mie. Am zis atunci să las puţin deoparte genul de cărţi pe care le citesc în mod normal şi să încerc şi altceva şi iată că aşa am ajuns să citesc „Elizabeth a dispărut”.
Îmi este greu să vorbesc despre romanul acesta pentru că a fost o provocare pentru mine. Am trecut prin atâtea stadii pe parcursul lui, încât, la sfârşit, am rămas fără cuvinte. La început mi s-a părut un roman plictisitor, despre o femeie bătrână cu probleme, ca să nu zic nebună. Dar, pe măsură ce se desfăşura acţiunea, am descoperit că este un roman bine scris şi totuşi interesant (n-aş fi crezut că o să zic asta când eram la începutul cărţii). Dar finalul, este cel mai surprinzător! Am rămas uimită la sfârşit şi sincer m-am bucurat că am avut răbdarea necesară să o termin. Pur şi simplu nu mi-a venit să cred ce poveste sofisticată se ascundea în spatele detaliilor care păreau banale şi lipsite de importanţă. Cartea ne-o prezintă pe Maud, o femeie în vârstă, care are grave probleme cu memoria. Ea ne poartă pe urmele prietenei ei Elizabeth, pe care o crede dispărută şi în acelaşi timp, face corelaţii cu sora ei Sukey care a dispărut imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, dispariţie care nu a fost rezolvată niciodată. Nu vreau să spun mai multe pentru că simt că aş putea diminua efectul pe care îl poate avea romanul asupra celor care vor dori să îl citească.
Recomand această carte tuturor! Chiar dacă, la prima vedere nu pare un roman interesant, este, de fapt fascinant şi captivant. De mult nu am mai citit un roman care să îmi provoace astfel mintea şi să mă facă la sfârşit să minunez de felul în care a fost scris. Indiferent de genul de carte pe care o preferaţi, încercaţi-o şi pe aceasta, poate la sfârşit îmi veşi da dreptate şi nu veţi regreta.