La ceva timp după ce am văzut filmul „If I stay”, am găsit şi cartea. Am fost curioasă să văd dacă este la fel de impresionantă ca filmul, aşa că am luat-o la citit. Pe scurt este o carte subţire (are doar vreo 215 pagini), dar plină de emoţii, care te ţine prins până la sfârşit. Pentru cei care vor să plângă mai ceva ca la Titanic, asta e cartea potrivită!
Este povestea tragică a Miei, o fată care pierde totul (sau aproape totul) şi nu îi mai rămâne decât decizia grea de a rămâne în viaţă sau nu. Şi ne spune povestea vieţii ei, cu bucurii şi clipe triste, povesteşte despre familia şi iubitul ei, Adam. Curajul cu care Mia înfruntă toate încercările vieţii, ca la sfârşit să ia decizia corectă este uimitor!
Povestea este impresionantă din multe puncte de vedere. Faptul că Mia are o familie atât de frumoasă şi unită şi trăieşte o poveste de dragoste aşa de frumoasă, dar plină de obstacole, m-a făcut să nu pot lăsa cartea din mână până la ultima pagină. Chiar dacă am văzut şi filmul, nu mă pot hotărî care dintre cele două mi-a plăcut mai mult. Am plâns la ambele, amândouă m-au făcut să stau cu sufletul la gură în aşteptarea deciziei Miei. „Dacă aş rămâne” mi-a rămas în minte ca una dintre cele mai bune cărţi citite de mine anul acesta!