Când am văzut prima dată titlul acestei cărţi am fost atrasă de promisiunea unei reţete sau a unei soluţii pentru a fi fericit în România. Nu că nu aş fi fericită aici (ba chiar am refuzat o grămadă de oferte din străinătate), dar cumva mi-a plăcut să ştiu că există şi alţi oameni care sunt fericiţi în România, că nu suntem doar un popor de nemulţumiţi şi trişti şi că nu toată lumea e nefericită pe aici. Mi-au plăcut şi ilustraţiile de pe copertă, pe care dacă le priveşti atent, îţi dai seama câte lucruri îi fac pe oameni fericiţi, chiar dacă genul acesta de fericire poate avea loc în orice parte a lumii. În ceea ce priveşte conţinutul cărţii, mi-au plăcut anumite poveşti (mai ales cele mai puţin filozofice) şi mi-am dat seama că nu este o carte care oferă oamenilor soluţii, ci speranţe. Speranţa că se poate trăi bine şi la noi în ţară, că nu toţi suntem nefericiţi şi morocănoşi pentru că trăim aici şi că fericirea se găseşte în lucrurile mici, plecând de la mici bucurii, până ajungem să ne dăm seama că suntem fericiţi că trăim în România şi nu în altă parte.
Acum să vă zic câte ceva despre cartea asta. Singura reţetă pentru „Cum să fii fericit în România” este următoarea: se iau şaptesprezece autori (dintre care unii foarte cunoscuţi, iar alţii mai puţin cunoscuţi, cel puţin de mine) şi se roagă să spună ce este pentru ei fericirea în România. Fiecare dintre oamenii ăştia îşi pun sufletul pe tavă, depănând amintiri mai noi sau mai vechi pentru a putea ilustra de ce sunt fericiţi în România. Unii dau explicaţii filozofice (de a trebuit să citesc câteva paragrafe de mai multe ori pentru a le putea înţelege sensul), alţii vorbesc despre viaţa lor, despre relaţiile cu ceilalţi români şi despre amintirile care îi fac să se considere fericiţi aici şi cineva chiar a scris o fabulă (la sensul căreia am meditat puţin, deoarece, după ce o citeşti, rişti să pierzi morala sau să înţelegi profunzimea ei). Rezultatul: o carte plină de poveşti de viaţă, pline de speranţă. Mi-a plăcut cartea asta pentru că nu mi-a oferit ceea ce aşteptam de la ea, mi-a plăcut că m-a surprins plăcut şi că am citit frânturi de poveşti din vieţile fiecărui autor, care mi-au dat un pic de optimism. Deşi am ales cartea asta pentru titlul şi ilustraţiile ei atrăgătoare, cumva a reuşit să îmi depăşească aşteptările şi să fie interesantă. Glumele scrise de unii autori şi optimismul poveştilor adaugă cărţii o nuanţă interesantă de fericire, pe care fiecare ar trebui să şi-o însuşească şi să realizăm că se poate şi mai rău şi că noi suntem de fapt nişte oameni extraordinari dacă reuşim să fim fericiţi în România, care a fost numită o „lume în care totul predispunea la nefericire”.
Recomand cartea asta celor care vor să descopere că nu toţi cei care trăiesc în România sunt nişte oameni nefericiţi, celor care au nevoie de o doză de optimism şi celor care caută un pic de filozofie a fericirii.