De data asta o să vă vorbesc despre o carte despre care am auzit într-o zi, total întâmplător, de pe facebook. Autoarea scrisese pe blogul ei un fragment din carte, iar eu am zis să văd despre ce e vorba. Fragmentul respectiv a rezonat cu mine într-un fel în care nu mă aşteptam. Era ca şi cum cineva aşternuse pe hârtie gânduri şi sentimente trăite de mine în trecut. Atunci, mi-am zis: „Trebuie să citesc cartea asta!”. Şi chiar dacă a mai durat ceva până am reuşit să fac rost de carte, acum că am citit-o trebuie să zic că a meritat aşteptarea şi timpul acordat citirii ei.
Simt cumva că „Cronica unei despărţiri” este povestea fiecăreia dintre noi, fetele. Este povestea noastră, care întotdeauna iubim prea mult şi renunţăm prea greu la cei pe care îi iubim. Romanul ne-o prezintă pe o fată (nu este specificat numele şi asta mă face să mă gândesc că poate fi oricare dintre noi) care s-a despărţit de un băiat, Alex, dar într-un fel încă a rămas agăţată de el, prinsă într-o iubire din trecut, dar care pentru el se stinsese. Zbuciumul interior şi incapacitatea de a merge mai departe o face să revină lângă el de fiecare dată când are ocazia şi, din lectura cărţii, am impresia că Alex profită la maxim de slăbiciunea ei. Am rezonat cu personajul principal, nu doar datorită faptului că am trăit şi eu o poveste asemănătoare, dar şi pentru că îmi plac genul acesta de cărţi (nu mă refer aici la cele despre despărţiri, ci la poveştile de dragoste indiferent de finalul lor). Sfârşitul cărţii este surprinzător prin faptul că este unul fericit, dar nu aşa cum ne-am fi putut aştepta, cu cei doi împăcându-se, ci cu ea împăcându-se cu sine şi învăţând din trecut şi din relaţia cu Alex. Este frumos la sfârşitul unei relaţii să poţi spune: „Mulţumesc pentru lecţia de viaţă pe care mi-ai dat-o!”, fără ură şi resentimente, luând-o exact aşa, ca pe o lecţie de viaţă şi o experienţă necesară pentru a evolua.
O recomand tuturor celor care au iubit vreodată, dar până la urmă s-au despărţit, celor care au suferit după o relaţie care nu avea cum să mai meargă, fetelor care au simţit singurătatea într-o relaţie şi celor care au iubit prea mult!