„Alt cuvânt pentru dor” – Georgiana Vâju

Gerogiana Vâju - Alt cuvant pentru dor
Gerogiana Vâju – Alt cuvant pentru dor

Deşi anul trecut am citit primul volum din „Iv”, nu am rezistat mult până să mă apuc de celelalte. Acel prim volum s-a terminat prea repede (părerea mea) şi m-a lăsat în suspans şi foarte curioasă. Există unele cărţi pe care nu îmi vine să le mai las din mână, mă prind în acţiunea lor şi nu vreau să se termine niciodată. Mi-ar fi plăcut ca toate cărţile pe care le-am citit până acum să fie aşa, însă dacă nu aş fi citit şi cărţi plictisitoare sau mai puţin bune nu le-aş fi apreciat pe cele interesante la adevărata sa valoare. În plus, orice carte citită este o experienţă unică, care mă face să am trăiri unice, în funcţie de acţiune şi de personaje. În altă ordine de idei, mi-a fost tare dor de autorii români. Deşi, până nu demult, nu citeam cărţi scrise de români, din cauza unor prejudecăţi nu tocmai ok, acum ador şi le caut compania autorilor români, bucurându-mă de fiecare carte bună scrisă de aceştia pe care o găsesc în librării. Orice carte ne spune o poveste, iar Iv face acum parte din seriile mele preferate. Ador suspansul cu care se încheie fiecare volum şi personajele conturate acolo, aşa că mă bucur foarte mult că am ascultat de sfatul şi recomandarea unei prietene şi mi-am luat această serie, care stă de ceva timp prin biblioteca mea, aşteptându-şi momentul, care a sosit cu întârziere.

Ajunsă acasă, după ce a fost internată în spital, Ana se grăbeşte să se întoarcă la clinica lui Iv. Ea vrea să lase totul baltă şi să se mute împreună cu el şi să se ocupe împreună de pacienţi, formând, în sfârşit, un cuplu. Revederea celor doi este spectaculoasă, exact aşa cum şi-au imaginat că va fi, dar Ana nu se mulţumeşte cu doar atât, aşa că se apucă imediat să studieze dosarele pacienţilor internaţi la clinică. Printre ele, descoperă şi cazul Simonei, unul care o intrigă şi de care îşi doreşte să se ocupe personal. Deşi Iv şi Tudor protestează, ea se încăpăţânează să afle ce este în neregulă cu pacienta respectivă şi ce ascund cei doi doctori în legătură cu asta. Şi aşa află că, de fapt, Simona este soţia lui Iv. Ana fuge din clinică, se duce la prietenul şi fostul ei iubit, sperând să îşi pună ordine în sentimente. Dar apoi se întoarce la Iv, deoarece pe el îl iubeşte cu adevărat şi vrea să îi fie alături. Simona bănuieşte că este ceva în neregulă şi că soţul ei are o relaţie cu Ana, aşa că, atunci când cei doi pleacă un weekend la mare, intră în camera lui Iv, găseşte pistolul şi gloanţele acestuia şi face un întreg spectacol, cerând să îl vadă pe Iv. Auzind acestea, Iv se întoarce de la mare, intră în cameră, încercând să vorbească cu Simona şi să o facă să îi dea pistolul şi să se întoarcă în camera ei, dar aceasta, înnebunită de gelozie, îl împuşcă pe Iv. Şi acest volum se termină în suspans, făcându-mă să vreau să revin destul de repede la această serie, iar personajele îmi sunt mai dragi ca niciodată. Cartea aceasta este una dintre cele pe care nu am putut să o las din mână, până la sfârşit, suspansul creat de fiecare capitol atingând cote maxime la final. Am adorat sfârşitul, care a fost neaşteptat de interesant şi abia am aşteptat să mă apuc şi de ultimul volum, să aflu cum se va termina toată nebunia asta. În concluzie, nu am decât cuvinte de laudă despre cartea aceasta şi despre serie, în general.

Recomand cartea aceasta celor care adoră cărţile care te lasă în suspans, celor care i-au îndrăgit pe Iv şi pe Ana şi sunt curioşi cum continuă această poveste, dar şi celor care vor să citească o poveste de dragoste nu doar interesantă, ci şi atipică, dintre doi oameni cu un trecut intens.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.