„Cartea verii” de Tove Jansson

Am zis că dacă tot e vară, să citesc o carte care să mă introducă în atmosfera de vacanţă, să mă facă să mă bucur de vară şi să mă ducă cu gândul la vacanţele petrecute de mine la bunici. Ei bine, cartea asta nu prea a reuşit mare lucru şi m-a cam făcut să mă plictisesc, aproape că mi-a luat o săptămână să o citesc şi mă lua somnul după doar câteva pagini (aşa cum mi se întâmplă, de obicei, cu cărţile care nu mă ţin prinsă printre paginile lor) aşa că nu a fost chiar cea mai bună alegere. E drept că este o carte destinată copiilor de peste 12 ani, dar am sperat că va rezona cumva şi cu mine având în vedere că citesc destul de multe cărţi pentru copii sau care nu sunt neapărat pentru mine şi prefer chiar cărţile pentru adolescenţi. Dar cumva cartea asta mi s-a părut cea mai plictisitoare carte citită de mine de pe vremea când eram la liceu şi aveam lecturi obligatorii plictisitoare (nu toate erau plictisitoare, dar cam de pe vremea aceea nu m-am mai plictisit aşa la o carte).

Acţiunea din „Cartea verii” se petrece pe o insulă mică din Golful Finlandei unde Sophia, o fetiţă, îşi petrece vacanţa de vară împreună cu bunica ei. Cartea este împărţită în 22 de poveşti scurte, fiecare ilustrând câte o aventură a Sophiei. Într-o poveste este vorba de felul în care Sophia a experimentat dormitul în cort, în alta este vorba despre cum au construit o Veneţie în miniatură sau cum a făcut schimb de pisici, dar există şi câteva teme cum ar fi Dumnezeu, dragostea sau moartea care sunt dezbătute în paginile acestei cărţi. Şi deşi toate astea par destul de interesante, cartea m-a plictisit maxim! Acum poate că este vina mea, că nu mai am 12 ani şi nici nu mai văd aventurile descrise în cartea asta cum le-aş fi văzut atunci, dar ceva îmi spune că şi felul în care e scrisă nu este chiar cel mai atrăgător. Adică am citit anul acesta câteva cărţi care pot fi considerate pentru copii, iar cartea mea preferată din tot ce am citit este „Harry Potter” (şi de fapt, nu e o carte, iubesc toată seria), dar niciodată nu m-am plictisit citind genul acesta de cărţi aşa cum m-am plictisit la „Cartea verii”. Adică, pe la sfârşit, deja trăgeam de mine: „Hai să mai citesc şi capitolul ăsta, ca să fiu cu un capitol mai aproape de final!”. Şi doar aşa am reuşit să o termin!

Nu recomand această carte decât copiilor de 12 ani (poate or vedea lucrurile altfel, cu mai mult entuziasm) şi celor care au insomnii, pentru că, încercând să citească această carte, cu siguranţă că îi va lua somnul!