Am început să mă obişnuiesc şi chiar îmi plac aceste mici nuvele scrise de Fredrik Backman. În primul rând, eu nu obişnuiam să citesc nuvele, deoarece nici nu ajungeam să cunosc bine personajele, de abia mă acomodam cu acţiunea şi se şi terminau. Iar nuvelele pe care le-am avut de citit pentru şcoală nu mi-au plăcut niciodată, astfel că nici nu mi-a trecut vreodată prin minte că voi cumpăra o nuvelă, din proprie iniţiativă, în viaţa mea. Însă, acum ceva timp, l-am descoperit pe Fredrik Backman şi, de atunci, încerc să citesc cât mai multe cărţi scrise de el. Acest autor reuşeşte cumva să scrie cărţi foarte bune, una după alta, şi, indiferent de genul de carte, fie că este roman sau nuvelă, că este o carte de sute de pagini sau mică ca o broşură, toate cărţile scrise de el mi-au plăcut enorm! De data aceasta tratează o temă destul de dureroasă pentru mare majoritate a oamenilor şi anume pierderea unui bunic. Şi cartea aceasta mi-a adus aminte de bunica mea, care nu a fost perfectă pentru lume, dar a fost lumea întreagă pentru mine şi care nu mai este cu mine de mulţi ani, dar este încă în sufletul meu. Şi sunt convinsă că majoritatea avem acel bunic sau acea bunică pe care nu o vom uita niciodată, iar această carte ne aduce aminte de cum era când încă îi aveam printre noi.
Povestea aceasta nu este despre moarte, ci mai degrabă este o poveste despre pierderea amintirilor, la bătrâneţe. Noah este un băieţel extrem de inteligent. Este bun la matematică şi îşi iubeşte bunicul care l-a învăţat tot ce ştie. Dar bunicul începe să îşi piardă amintirile, iar iniţial Noah nu înţelege ce se petrece, de ce nu mai poate face cu bunicul toate lucrurile pe care le făceau înainte împreună. El îşi doreşte să petreacă cât mai mult timp cu bunicul său, să meargă cu barca, să vorbească pe o bancă, să facă tot ce le place. Din dialogurile mentale pe care le poartă cu soţia sa care a murit, ne putem da seama cât de mult îl iubeşte bunicul pe Noah şi cât de mândru este de el, atât de mândru cum numai un bunic poate fi de nepotul său. Este incredibil de emoţionantă această poveste despre dragoste, familie şi pierdere şi am savurat din plin fiecare parte, deşi subiectul nu este unul dintre cele mai vesele. De asemenea, în această poveste este un contrast între Ted, tatăl lui Noah, căruia mereu i-au plăcut literele, şi tatăl său, care iubea matematica, iar asta a dus la distanţarea dintre cei doi. Ce mi s-a mai părut interesant în această carte a fost prezenţa redusă de personaje feminine. Dincolo de scurtele dialoguri dintre bunici, toată această carte este despre relaţiile dintre taţi şi fii lor, de parcă femeile, mamele nu îşi aveau locul în lumea lor. Sunt însă atâtea lucruri de învăţat din cartea aceasta mică, încât simţeam la un moment dat că nu este pagină pe care să nu trebuiască să o citesc de câteva ori, pentru că ascunde un înţeles, un indiciu, o înţelepciune şi asta mi-a plăcut la nebunie. Şi pentru că este o carte mică de tot, nici eu nu vă voi mai da alte detalii, pentru că sper din suflet, pentru voi, pentru bunicii voştrii să ajungeţi, într-o bună zi, să citiţi această carte.
Recomand această poveste tuturor, pentru că aveţi ce învăţa din ea, celor care şi-au pierdut bunicii, dar şi celor care încă îi mai au alături, celor pentru care familia este totul, dar şi celor care vor să citească o poveste înduioşătoare despre pierderea unora dintre cele mai importante părţi ale noastre: amintirile.