„Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Backman

Am auzit multe despre cartea asta şi pe mulţi vorbind despre ea încât am fost şi eu curioasă să văd ce e de capul ei. Trebuie să recunosc de la început că dimensiunile cărţii ăsteia m-au cam descurajat un picuţ, dar a meritat efortul de a o citi. Mi-a luat o veşnicie să citesc cartea asta, dar nu pentru că nu mi-a plăcut (din contră, mi-a plăcut foarte tare), ci pentru că trebuia să o las acasă de fiecare dată când am plecat undeva. Este o carte care merită citită, care îşi merită toate recomandările şi tot timpul meu de citit. Mereu am încercat să fur câte un moment ca să mai citesc chiar şi numai o pagină (bine, din momentul în care o deschideam nu mă mai puteam opri şi citeam un capitol întreg). pentru că este o carte amuzantă şi reuşea mereu să îmi înveselească ziua.

Ove, personajul principal, este un bărbat în vârstă, ursuz, care şi-a trăit viaţa cum a ştiut el mai bine, „A făcut tot ce i-a cerut societatea să facă. A muncit, n-a fost niciodată bolnav, s-a însurat, şi-a plătit impozitele şi taxele, şi-a făcut datoria, a condus o maşină ca lumea.”. Iar după moartea soţiei sale tot încearcă prin diverse metode să se sinucidă, să se întâlnească cu ea pe lumea cealaltă, dar apar tot felul de oameni care îl deranjează fix atunci când încearcă şi nu prea reuşeşte să îşi pună planurile în aplicare. Astfel, ajunge să aibă prieteni noi şi chiar şi o pisică, deşi el nu îşi doreşte niciunul din aceste prietenii. Şi aşa ajunge Ove să mai trăiască un timp, încercând să nu facă lucruri pentru care l-ar putea certa soţia sa atunci când se vor întâlni. Din punctul meu de vedere cartea asta este foarte bine scrisă. De ce zic asta? Simplu! Pentru că a reuşit să mă „prindă” şi să mă facă să vreau să o citesc până la ultima pagină deşi este povestea unui moş morocănos şi plin de obiceiuri (aş zice că „tabieturi” este un termen mai adecvat), care nu vrea decât să moară. Ei bine, nu este cu nimic plictisitoare cartea asta, ba chiar nu a fost zi să nu mă facă să zâmbesc (dacă nu chiar să râd) şi asta până la sfârşit (şi asta este o performanţă în sine având în vedere că are 430 de pagini). Ba chiar aş putea spune că „Un bărbat pe nume Ove” este o carte perfectă pentru vacanţă, o carte tocmai bună de luat în concediu (chiar dacă e mare de se rupe valiza, glumesc, mai îmi place să exagerez din când în când :P) pentru că se citeşte repede şi este foarte plăcută. Şi în plus, ce se asortează mai bine cu orice ţinută ca un zâmbet pe măsură? Eu zic că oricât de morocănos/ morocănoasă ai fi într-o zi, cartea asta reuşeşte să aducă un zâmbet pe buzele tale şi cred că asta este cel mai tare lucru care ţi se poate întâmpla atunci când citeşti, nu?

Reconad cartea asta celor trişti şi pesimişti, poate să înveselească pe oricine cartea asta, celor care vor să citească o carte care, în ciuda dimensiunilor, este uşor de citit şi celor care cred că morocănoşii nu au remediu (ei bine, vă veţi convinge că nu e chiar aşa şi mai au o şansă 😉 ).