Dacă acum vreo doi ani mă întreba cineva dacă citesc poezie, răspunsul meu ar fi fost un clar şi răspicat „Nu”. Am scris poezii (şi nu, eu personal nu le voi publica niciodată), îmi place să ascult cântece şi rime de poezii, însă să citesc eu, aşa de capul meu, nu citeam decât obligată (şi prin asta mă refer la bibliografia şcolară care mă mai scotea din când în când din aria mea de confort). Însă, într-o zi acum vreo doi ani, am descoperit poeziile scrise de Florin Bican, care m-au făcut să vreau să citesc poezii. Apoi, la ceva timp după această întâmplare, am citit una din cărţile lui Igor Guzun, pe care am savurat-o pagină cu pagină, făcând multe poze la poezii ca să le postez să le mai citească şi alţii. Iar anul acesta, în luna martie, când s-a lansat Cooltbox, un concept foarte interesant pe care eu una îl ador, am primit în interiorul cutiei cartea aceasta a lui Victor Miron. Auzisem de poeziile lui de pe pagina de facebook a celor de la Livrez Dragoste, mi-au plăcut poeziile, aşa că m-am bucurat foarte tare când am primit această carte. Şi cel mai tare m-am bucurat că s-a potrivit cu una din provocările mele pentru luna martie şi anume să citesc o carte al cărei titlu să poată fi interpretat în mai multe feluri. Aşa că prima carte pe care am pus mâna luna aceasta a fost „tRai în doi”, o superbă carte de poezii, pe care am savurat-o din plin şi de care m-am bucurat o zi întreagă.
„tRai în doi” este o colecţie de poezioare scrise de Victor Miron între 2014 şi 2015, toate având ca temă principală tRaiul în doi. Cartea începe şi se termină cu câte un citat despre iubire, pentru că până la urmă despre asta sunt şi poeziile din carte. Cartea conţine 58 de poezii şi 4 sfaturi, fiecare fiind o declaraţie de dragoste pentru persoana iubită. Cum nu citesc în mod curent poezii (adică îmi plac, dar nu aş citit toată ziua numai poezii) şi astfel nu prea scriu despre ele, îmi vin în minte anii când eram la şcoală şi făceam comentarii pentru fiecare poezie, încercând să dibuim ce a vrut să zică poetul. Ei bine, eu nu o să fac asta cu nicio carte şi nicio poezie citită de mine, pentru că fiecare, citind o poezie, în funcţie şi de stare lui sufletească, va înţelege altceva din acea poezie, aşa că eu prefer să vă las pe fiecare să simţiţi aceste poezii şi să vedeţi dacă vi se potrivesc sau nu. Poeziile din această carte au ca temă iubirea dintre două persoane şi sentimentele profunde ale îndrăgostiţilor. Şi dacă tot vorbim despre această carte, o să vă spun şi care este poezia mea preferată. Încă de când am văzut-o pe facebook, m-am îndrăgostit de poezia „Mă Ofer şOfer”. Poezia aceasta mi s-a părut dintre cele mai ingenioase poezii pe care le-am citit vreodată şi îmi amintesc cu drag de ea de fiecare dată când aud numele autorului. Cum nu mă apuc acum să citez dintre poeziile autorului, pentru că nu îmi place să fac asta de obicei, vă spun doar atât: citiţi cartea aceasta şi poeziile lui Victor Miron în general, pentru că sunt superbe. Iar acum o să mă opresc din scris, pentru că ajung în curând să am un articol mai mare decât toată cartea despre care vorbesc şi nu vreau să vă plictisesc. Ideea e că este o carte specială, plină de poezii frumoase, perfecte de citit atunci când simţiţi nevoia de dragoste în cărţile pe care le citiţi.
Recomand cartea aceasta pasionaţilor de poezie, pentru că sunt nişte poezii superbe scrise pe aici, celor care nu prea citesc poezii, dar se simt curajoşi şi vor să facă o schimbare, cât şi celor care vor să citească o carte subţire, pe care o pot termina în câteva ore, dar totuşi, cumva reuşeşte să rămână în sufletul nostru după aceea.