„Serafina şi inima frântă” – Robert Beatty

Robert Beatty - Serafina şi Inima Frântă - vol.3
Robert Beatty – Serafina şi Inima Frântă – vol.3

Vi s-a întâmplat vreodată să vă doriţi ca o carte să nu se termine niciodată? Am început cărţile cu Serafina acum mult timp şi, de la primul volum, m-am îndrăgostit pur şi simpul de fetiţa aceea. De aceea, am amânat cât mai mult posibil citirea acestui ultim volum. Întotdeauna am adorat cărţile pentru copii, dar aceasta a avut ceva special, mi-a fost tare dragă mie. Deşi este o carte pentru copii între 10 şi 14 ani, am trăit cu sufletul la gură aventurile Serafinei, am urmărit-o crescând, pagină după pagină, iar acum trebuie să vă vorbesc despre sfârşitul seriei, chestie care nu este deloc uşoară, deoarece aş fi vrut să continue. Nici nu mai ştiu exact cum am descoperit-o pe Serafina sau ce m-a împins să îmi cumpăr această carte, dar, cu siguranţă, sunt foarte bucuroasă că am făcut-o şi nu am regretat în niciun moment lucrul acesta. Şi acum mi se pare ciudat să vorbesc atât de bine despre această carte, pentru că dacă îţi place ceva cu adevărat, cuvintele de laudă sunt puţine, în timp ce ia mai mult timp şi loc să vorbeşti despre ceea ce nu îţi place, aşa că mă voi rezuma la a spune că această serie a devenit una dintre preferatele mele, o carte de suflet, pentru sufletul meu.

Aventura începe cu Serafina încercând să iasă dintr-un mormânt. Luptându-se cu greu să respire şi să iasă de acolo, ea nu înţelege cum de a ajuns în această situaţie. Însă imediat ce iese, nu îşi doreşte decât să fugă cât mai repede înapoi la ai ei, să se asigure că sunt cu toţii bine. În goana sa prin pădure, ea descoperă nişte furtuni năprasnice şi un monstru care le controlează. Fuge cât mai repede spre moşie, însă ceea ce descoperă acolo este că nu mai este vie, nimeni nu o poate vedea şi nu poate atinge pe nimeni. În aceste condiţii îi este foarte greu să îi avertizeze pe cei dragi de pericolul care se apropie. Văzând că nu poate să îşi consoleze tatăl sau pe Braeden, încearcă să îşi amintească ce a păţit, de a ajuns în acea stare. Deşi pericolele par să vină de pretutindeni şi nu poate lua legătura cu prietenii, se întoarce în padure, unde află mai multe despre ploi şi despre cel care le aduce, cât şi despre ce a păţit. Până la urmă, pune la cale un plan, revine la forma ei şi încearcă să se lupte alături de prietenii ei împotriva monstrului care vrea să distrugă domeniul Biltmore. Se pare că şi de această dată prietenia şi curajul înving, iar binele iese câştigător. Deşi la începutul cărţii m-am temut de ce e mai rău, crezând că Serafina este moartă definitiv, pe parcurs am trăit fiecare emoţie şi aventură a ei şi m-am mai liniştit puţin. Ador această carte, deoarece este plină de speranţă, este povestea unei fetiţe diferite, dar care este atât de curajoasă încât înfruntă pentru familia şi prietenii ei cele mai groaznice pericole. De asemenea, mi-au plăcut întotdeauna sfaturile tatălui ei, gândindu-mă cu nostalgie că toţi copiii şi-ar dori un astfel de tată bun, blând şi înţelept care să îi călăuzească prin viaţă. Când s-a terminat mi-a părut tare rău, dar mereu îmi voi aminti cu drag de Serafina şi de tot ce a trăit ea.

Recomand cartea aceasta tuturor copiilor, celor care îşi doresc să citească o frumoasă poveste despre curaj, mai ales despre curajul de a nu te da bătut, dar şi celor care ştiu că împreună cu prietenii orice este posibil.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.