„Povestea noului nume” de Elena Ferrante

Am început anul 2019 citind această carte, deoarece sper anul acesta să şi termin toată seria. Primul volum, „Prietena mea genială” a fost, după părerea mea o porcărie de carte şi abia după doi ani am considerat că ar fi cazul să revin la această tetralogie, ca să termin odată cu ea şi să scap de serie din biblioteca mea (ale naibii mai ocupă şi mult spaţiu). Atunci când am primit această serie auzisem numai lucruri bune despre ea, mulţi oameni care mă inspiră în lecturi şi cu care am gusturi comune o ridicau în slăvi, aşa că am fost foarte bucuroasă să o am. Acum, chiar şi după acest al doilea volum, îmi doresc doar să termin mai repede seria ca să o dau mai departe. Dacă vă întrebaţi ce fac cu cărţile pe care le citesc şi nu le consider pe gustul meu, ei bine, le donez la şcoli sau biblioteci că poate undeva, există cineva care să le aprecieze şi să se bucure de ele. Cred că toate cărţile trebuie să circule, să se bucure de cât mai mulţi cititori. Acum să revin la cartea aceasta. „Povestea noului nume” este genul acela de carte care m-a făcut să îmi doresc un nurofen, aşa durere de cap este. Nu mi-a plăcut de niciun fel şi acţiunea a fost o plictiseală. Sper să reuşesc anul acesta să termin tetralogia ca să scap.

„Povestea noului nume” este povestea spusă de Elena, care ne povesteşte cum este noua viaţă de femeie căsătorită a Lilei şi chestiile extravagante pe care le face după căsătorie. Cele două prietene au un destin diferit: în timp ce Elena îşi termină studiile, Lila se ocupă de casă, de soţ şi de afaceri, obţinând o condiţie socială şi financiară de invidiat. Totuşi ea nu este fericită în această căsătorie şi astfel îşi face un amant, pentru care ar fi dispusă să renunţe la tot. Dar această relaţie extraconjugală nu rezistă şi se întoarce la soţul ei, fiind însărcinată cu amantul. Deşi s-a întors acasă însărcinată cu altul, soţul a primit-o înapoi, dar în scurt timp a început să o înşele cu altă femeie. Aşa că Lila a avut o viaţă tristă şi plină de greutăţi, pe când Elena şi-a continuat studiile şi a absolvit o facultate. Prietenia dintre cele două a rămas la fel de puternică, ca şi cum exista ceva care le unea, sentimentele dintre cele două oscilând de la dispreţ la iubire. Deşi destul de alertă, acţiunea acestui roman m-a plictisit într-un mare fel. A continuat povestea exact de unde o lăsase primul volum, având acelaşi stil plictisitor, aceleaşi probleme repetându-se şi noi probleme apărând tot timpul. Acesta nu este un roman pozitv, nu mi-a transmis în niciun moment sentimentul că totul va fi bine pentru niciunul din personaje. Ba mai mult, m-a plictisit până la sfârşit. Toate personajele treceau prin diverse stări, de la fericire la frustrare şi nemulţumire faţă de propria condiţie, indiferent care era aceea în acel moment şi toată această poveste este una care nu inspiră niciun sentiment de bucurie. Mi-a luat mult timp să citesc această carte tocmai datorită faptului că stilul mă plictisea şi personajele nu ajungeau în niciun punct interesant al existenţei lor şi deşi acţiunea alertă este o chestie care mă atrage la o carte, aici nu a avut niciun efect, decât să-mi dea o durere de cap. Sper anul acesta să reuşesc să termin seria aceasta ca să fac loc în bibliotecă cărţilor care merită cu adevărat.

Nu recomand cartea asta celor care sunt deprimaţi, se vor deprima şi mai tare după cartea asta, şi nimănui care vrea să citească o carte care să îi îmbogăţească viaţa, pentru că această carte este o carte plină de personaje care au o existenţă tristă, nu reuşesc să îşi depăşească condiţia şi prezintă doar sărăcia sufletească a celor bogaţi.