„Pălăria preşedintelui” – Antoine Laurain

După ce am terminat „Povestea mea” de Michelle Obama, care este o carte destul de groasă şi mare, am zis să fac o pauză şi să citesc ceva micuţ. Aşa că, uitându-mă prin bibliotecă, am dat de cartea asta (de fapt, era să o şi ratez la cât de subţire este) şi am şi luat-o la citit. Dimensiunile şi titlul au fost cele două atuuri ale acestei cărţi, ceea ce m-a atras imediat la ea, dar spre surprinderea mea, chiar mi-a plăcut cartea asta. Este genul acela de cărţi de la care nu mă aştept la cine ştie ce surpriză, dar cumva reuşesc să mă surprindă până la urmă. Iar această carte a fost o surpriză plăcută, o carte plină de optimism, în care o pălărie are puteri magice şi îşi alege propritarii, ajutându-i să îşi atingă potenţialul maxim. Mi-a plăcut la nebunie această scurtă poveste a pălăriei preşedintelui francez, Francois Mitterrand, care călătoreşte.

La începutul cărţii „Pălăria preşedintelui”, Fracois Mitterrand îşi uită pălăria într-un restaurant unde alege să ia cina împreună cu nişte prieteni. Cum restaurantul era plin, iar preşedintele nu avea rezervare, el şi cu prietenii lui împart masa cu Daniel Mercier, un contabil de rând. După cină, preşedintele îşi uită pălăria, iar Daniel o ia ca amintire şi dovadă că a cinat cu preşedintele. Dar pălăria este mai mult decât un obiect, deoarece datorită ei Daniel obţine o avansare la locul de muncă. Astfel se mută din oraş, dar pierde pălăria în tren. Pălăria l-a ajutat şi şi-a continuat drumul. Aceasta este găsită de Fanny Marquant, care călătorea pentru a se întâlni cu iubitul ei. Cei doi aveau o relaţie care dura de ceva timp, dar nu puteau fi împreună deoarece iubitul ei era căsătorit şi tot găsea motive să nu îşi părăsească soţia. Fanny era sătulă de situaţia în care se afla, dar nu îşi găsea curajul să îl părăsească, asta până a găsit pălăria. Pălăria a ajutat-o să îşi găsească curajul să se despartă de el şi să îi vorbească cum nu i-a mai vorbit niciodată. După despărţire, dându-şi seama că pălăria e specială, Fanny a lăsat pălăria pe o bancă într-un parc, ca să se bucure şi alţii de puterile ei „miraculoase”. Apoi a găsit-o un parfumier care îşi pierduse inspiraţia şi nu mai creease nimic în ultimul timp, iar pălăria l-a ajutat pe acesta să găsească reţeta perfectă pentru un nou tip de parfum. Până la urmă, după ce a mai schimbat câţiva proprietari, a revenit la preşedinte, care ştia de călătoria pălăriei, dar curiozitatea l-a oprit să o recupereze. Cartea se termină cu moartea preşedintelui Mitterrand, ale cărui ultime cuvinte au fost: „Cred în forţele spiritului şi nu vă voi părăsi.” Acest final este la fel de uimitor ca toată povestes şi nu pot să spun decât că am apreciat fiecare pagină din cartea asta. Felul în care pălăria călătorea de la personaj la personaj şi modul în care a apărut în viaţa fiecăruia atunci când aveau cea mai mare nevoie de o schimbare, m-a făcut să o îndrăgesc şi să fiu curioasă în legătură cu finalul. Deşi cumva am anticipat acest final, nu mi-a displăcut deloc. Mi-a plăcut cartea asta din toate punctele de vedere, de la acţiune la personaje şi felul în care a fost scrisă. Pot spune că a fost doza de magie care îmi lipsea zilele astea şi am savurat-o până la ultima pagină.

Recomand cartea asta celor care cred că obiectele pe care le întâlnim în viaţa aceasta pot avea o amprentă energetică şi că orice obiect are o istorie, pe care o spune celor care ştiu să o asculte, celor care vor să citească o carte micuţă, dar plină de acţiune şi celor care pur şi simplu caută să se distreze citind o carte uşoară şi plăcută.