„Fetele de la ţară” – Edna O’Brien

Pe cât de mult mi-am dorit cartea asta, pe atât de tare m-am speriat când am văzut cât de mare este. Şi aşa a ajuns pe undeva prin bibliotecă, ascunsă de mine ca să nu o mai văd o perioadă şi să îmi amintesc de ce a trebuit să o cumpăr. Ei bine, nici nu mai ştiu de ce am vrut-o, nici de unde am auzit de ea în primul rând, dar un lucru e sigur, mi-am luat inima în dinţi şi am terminat-o, deşi mi-a luat o veşnicie. Deja am speriat jumătate din vecini cu cărţile de peste 400 de pagini pe care le tot scot cu mine la plimbare până pe banca din spatele blocului. Dar asta este, trebuie citite şi astea că doar nu citesc doar broşuri (dacă voiam să citesc doar chestii subţiri, mă apucam de plinatele din cutia poştală), aşa că m-am pus pe treabă. Dar nu e deloc chestie uşoară cititul unei astfel de cărţi pentru că, după ce că e groasă cât biblia, de nu o pot băga în nicio geantă, mai e şi plictisitoare ca naiba, de îmi venea să fac orice altceva decât să o citesc, invocând motive din ce în ce mai stupide, ca să mai treacă timpul. Dar cum nu se citeşte singură o astfel de carte, m-am pus până la urmă serios pe treabă, nu de alta dar ocupa mult spaţiu şi în geantă şi în bibliotecă şi de abia aşteptam să fac puţin loc pentru cărţile care, după părerea mea, chiar merită să ocupe spaţiul respectiv. Şi cum nu pot să zic şi ceva drăguţ despre cartea asta, o să continui să vă spun că mai e şi enervantă ca naiba. Cu astfel de personaje nu aş fi vrut să fac cunoştinţă în nicio carte, iar imaginaţia mea mi-a dat eroare d-aia ca la computer când a trebuit să reproducă ceea ce citeam eu acolo. Şi deşi am terminat cartea asta, găsesc niciun motiv să mă bucur că am citit aşa ceva.

„Fetele de la ţară” este povestea lui Kate şi Baba, două fete care pleacă din satul natal pentru a studia la o mănăstire de maici. Cele două sunt atât de diferite încât mă mir că sunt prietene, dar probabil că de nevoie, având în vedere că nu cunoşteau pe nimeni şi erau înun loc străin, circumstanţele le-au adus împreună. După ce Baba vine cu o idee năstruşnică ca să fie exmatriculate de la şcoala de maici, cele două se duc în Dublin pentru a lucra (sau cel puţin asta le spun ele părinţilor, că erau mai mult puse pe distracţie decât pe muncă, având în vedere că tocmai scăpaseră din lesa lor), dar o tot ţineau în petreceri, fumau şi beau şi… chestia care mi s-a părut cea mai enervantă e că se tot împrieteneau şi se „îndrăgosteau” de bărbaţi mai în vârstă (probabil aveau ele ceva probleme la cap, de se uitau numai la boşorogi). Şi, cum nu e greu de imaginat, aceşti bărbaţi vroiau sex în schimbul tuturor favorurilor pe care le făceau fetelor. Şi aşa, încet încet cele două fete au descoperit sexualitatea şi fiecare a reacţionat diferit la ideea de relaţie (cum era şi de aşteptat, că doar v-am zis de la început că erau diferite fetele astea de mă mir cum de erau prietene). Cele două trec prin toate stările sufleteşti posibile, de la speranţă la disperare, învăţând într-un mod foarte urât ce înseamnă să te maturizezi. Maturitatea nu le face mai înţelepte şi aşa ajung să comită o grămadă de prostii, de parcă încă ar fi nişte fete prostuţe de la ţară (ceea ce, de fapt, şi erau şi au rămas până la final). Nici nu ştiu dacă există ceva să îmi fi plăcut la cartea asta, dar cu siguranţă pot spune ce nu mi-a plăcut. În primul rând, nu mi-au plăcut personajele, pentru că nu mi se pare că evoluează, ci stagnează în imaturitatea lor, până la sfârşit, iar chestia asta mi s-a părut a fi o chestie super tristă. În al doilea rând, nu mi-a plăcut nici acţiunea, întâmplările fiind atât de enervante încât cu greu m-am abţinut să nu zvârlu cartea pe geam. Iar la toate aceste probleme pe care le-am avut cu această carte s-au mai adăugat dimensiunile mari (ceea ce m-a făcut să îmi pierd răbdarea de o mie de ori până la final) şi, după ce că este greu de cărat prin oraş, a fost şi super prost legată şi, la un moment dat, au început să zboare foi din ea, în aşa fel încât îmi venea să le iau şi să le fac avioane din hârtie, doar să nu mai zboare din carte de fiecare dată când citeam (pentru asta RUŞINICĂ editurii Nemira, care nu şi-a calculat bine treburile pentru o carte de dimensiunile astea). Deci toată tărăşenia a fost o experienţă cam proastă şi mi-a lăsat un gust amar.

Recomand cartea asta casnicelor, că doar aşa ai cum să citeşti atâtea pagini care mai şi zboară, doar dacă stai acasă toată ziua, iar în rest, sincer nu o recomand, decât poate oamenilor de la ţară, poate mai sunt d-ăştia ca personajele cărţii şi îşi dau seama de greşeli şi îşi îndreaptă viaţa, înainte să ajungă ca fetele astea două, săracele, şi aşa e utilă şi cartea asta la ceva (în afară de făcut avioane de hărtie din paginile care zboară din ea).