Am descoperit seria „Păcatele fiului” anul trecut, la Gaudeamus, fără să mă aştept la astfel de cărţi, pentru că nu citeam autori români şi pentru că îmi era teamă să nu încep o nouă carte care să nu îmi placă (ceea ce clar nu e cazul!). Apoi la Bookfest am luat volumul 3 şi abia am aşteptat să ajung acasă să o citesc. Şi acum, cu volumul 4, deja era să mă mut cu totul la poştă ca să îl aştept imediat ce sosea coletul. Cam aşa aş putea descrie pe scurt experienţa mea citind cărţile astea. Şi iată că nu îmi vine să cred că am terminat seria „Păcatele fiului”. Asta din mai multe motive. Primul dintre ele ar fi că am adorat fiecare pagină. Un al doilea motiv ar fi că m-am îndrăgostit iremediabil de personaje şi am râs şi am şi plâns împreună cu ele (nu chiar atât de mult plâns, dar de râs am râs singură de nebună prin casă în timp ce citeam), am simţit bucuria, dragoste, frica şi ura lor prin toţi porii şi la sfârşit am simţit că mă despart de nişte prieteni buni alături de care am trăit tot acest timp (din noiembrie anul trecut, când am descoperit seria aceasta, deja simt că o să îmi fie greu fără aşa personaje). În al treilea rând, acţiunea. Am mai zis şi o repet la infinit că nu sunt uşor de mulţumit când vine vorba de cărţi, pentru că vreau ca acţiunea să mă prindă de la primele pagini şi cumva Theo Anghel a reuşit fix asta. Chiar aveam o teamă în suflet că la următorul volum va fi mai puţin intensă, va fi o continuare cum nu puţine cărţi au, de parcă ar fi scrise doar ca să mai tragă de timp. Ei bine, aici nu este cazul. Chiar şi la sfârşitul volumului 4 mă aşteptam cumva să nu se termine chiar aşa, dar nici că aş fi putut intui sfărşitul şi nici vorbă să fi ales altul mai potrivit. Acum o să încetez enumerarea de motive de ce mi-a plăcut cartea asta, nu de alta dar ajung să scriu eu un roman aici şi aş umple rânduri întregi de laude care nici măcar nu ar ajunge să descrie seria asta. Aşa că pot spune din suflet că iubesc seria asta mai mult decât majoritatea cărţilor citite de mine toată viaţa (şi au fost câteva sute bune).
Ultimul volum din „Păcatele fiului” este cumva o carte care are tot ce îi trebuie pentru a fi un final de serie reuşit. Ajunsă din nou în Rosenar, Lheya în loc să stea cuminte şă să se bucure liniştită de sarcina ei (oricum voi toţi care aţi citit seria ştiaţi la fel de bine ca mine că ceva nebunesc trebuia ea să facă şi în acest ultim volum, că doar nu îi e bine până nu îşi riscă puţin viaţa), pleacă într-o nouă aventură prin deşert, ca să afle sensul profeţiei de pe pergament. Evident, este capturată de Gaap, care o urmărea să o omoare, dar scapă ca prin urechile aculul (ca de fiecare dată) şi ajunge la cetatea ascunsă a Seyabului. Aici are loc o înfruntare pe viaţă şi pe moarte între Gaap şi armata sa şi a regelui Amaymon şi armata oamenilor cărora li se alătură şi armata prinţului Beleth. Acum aş putea să fac ce fac eu de obicei şi să vă povestesc în mare acţiunea acestei cărţi, dar ceva mă împiedică de data aceasta. Să vă explic de ce: orice rezumat aş face aş simţi că nu este nici pe departe suficient, fiind atât de bine structurată acţiunea cărţii, iar personajele atât de bine conturate, încât cuvintele mele, de data aceasta ar fi prea sărace pentru a exprima tot ceea ce emană romanul acesta. Aşa că prefer să vă las curioşi şi să puneţi mâna să citiţi voi înşivă şi să aflaţi cum se termină poveste dintre Lheya şi Beleth. Ce o să vă zic însă este că merită fiecare minut petrecut citind această carte. Cu toate că are 540 de pagini, am citit 300 de pagini într-o singură zi, doar pentru că nu mă puteam opri din citit (iar asta nu mi s-a mai întâmplat de ceva vreme cu o carte), deci dimensiunile sunt o nimica toată pe lângă ce veţi găsi în paginile acestei cărţi. În altă ordine de idei, citisem la un moment dat că există prea multe scene de sex în cartea asta. Ei bine, întrebarea mea este: există vreodată prea mult sex într-o carte? Glumesc, acum ca să vă zic sincer, da există cărţi fără conţinut care abundă de scene de sex, dar aici, cu toată acţiunea şi cu ceea ce se întâmplă, cumva scenele de sex sunt exact atât cât trebuie să fie, fără să exagereze într-un fel sau în altul. Cumva să zic că sunt prea multe scene de sex în cartea asta este ca şi cum aş zice că sunt şi prea multe scene cu bătălii, dar nu este cazul. Un lucru care m-a amuzat teribil a fost şi limbajul folosit de Lheya, având nişte expresii când îl afurisea pe Beleth şi nu numai de m-au amuzat teribil. Chiar nu mă aşteptam să găsesc asta în vreo carte, dar cumva îi dă culoare şi este plăcut la citit. Şi, nu în ultimul rând, vreau să vă vorbesc despre încă ceva ce mi-a plăcut foarte mult în seria asta: dragostea dintre Lheya şi Beleth. Aşa dragoste rar am întâlnit descrisă în cărţi! Este genul acela de dragoste care supravieţuieşte în timp şi dincolo de el, viaţă după viaţă, care mistuie totul şi în calea căreia nimic nu se poate opune. Sunt o persoană extrem de romantică, aşa că dragostea dintre cei doi protagonişti a atins o coardă sensibilă în mine. Am savurat în fiecare volum felul în care dragostea îi uneşte pe cei doi, dincolo de obstacole, dincolo de moarte, felul în care prin dragostea pe care şi-o poartă se regăsesc mereu. Dar încerc să mă opresc aici (că nu mai găsesc cuvinte de laudă la adresa seriei ăsteia şi nu vreau să mă repet sau să fac ce fac elevii pe la şcoli zilele astea şi să spun aceeaşi idee de o mie de ori cu alte cuvinte) şi vă las să vă bucuraţi de cartea asta, care, din păcate, este şi ultima. O să îmi fie dor de nesăbuinţa Lheyei, de forţa şi farmecul lui Beleth şi de curajul celorlalte personaje care îşi riscă viaţa pentru a ajuta la înfăptuirea profeţiei. Şi seria asta ajunge acum completă pe raftul meu cu autorii preferaţi.
Recomand seria şi cartea aceasta tuturor celor care iubesc literatura fanasy, pentru că rar am mai citit o carte atât de bună, celor care vor să citească despre o poveste de dragoste, deloc simplă, dar care cumva este mai interesantă prin intensitatea ei, celor care ştiu că avem şi noi autori români care merită citiţi (şi Theo Anghel scrie minunat!) şi celor care vor să afle cum se va termina această serie, pentru că este un final pe măsură!