„Lumina iubirii” de Jay Asher

      Niciun comentariu la „Lumina iubirii” de Jay Asher

Jay Asher - Lumina IubiriiAnul trecut în noiembrie, la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, răsfoiam plictisită nişte cataloage ale editurilor prezente, sperând să mai găsesc vreo carte pe care să nu o am şi care să îmi atragă atenţia. Şi aşa am descoperit „Lumina iubirii”. Şi pentru că se apropia Crăciunul, am zis că o să am ce citi în tema asta. Dar, ajungând la editură, am avut o surpriză neplăcută: nu apăruse încă. Mă enervează maxim când includ editurile în cataloage căaţi pe care urmează să le lanseze, de cele mai multe ori după târg (mi s-a întâmplat chestia asta la Rao şi la Corint). Şi iată că uitasem cu totul de cartea asta, când am văzut-o într-o librărie. Şi chiar dacă trecuse Crăciunul, am zis să o iau şi văd eu când o citesc. Ei bine, nu am regretat deloc alegerea, mai mult, am citit-o pe nerăsuflate, 250 de pagini în câteva ore. Şi iată că am ajuns să citesc o poveste de Crăciun în martie.

Această carte ne spune povestea unei fete care în fiecare an, între Ziua Recunoştinţei şi Crăciun, pleacă în California pentru a vinde brazii pe care familia ei îi cultivă undeva în Oregon. Numai că, acum, se îndrăgosteşte de un băiat bântuit de un trecut datorită căruia nimeni nu se apropia de el (se zvonea că îşi atacase sora cu un cuţit în copilărie). Dar Sierra (fata cu brazii) vede, dincolo de zvonuri şi bârfe, sufletul lui şi se îndrăgostesc unul de celălalt. Sfârşitul este exact cum m-aş fi aşteptat, dar totuşi sper să se scrie şi o continuare, deoarece ar fi păcat ca aşa o poveste frumoasă de dragoste să nu se continue. Povestea asta ne introduce în atmosfera sărbătorilor de iarnă cu brazi, luminiţe, slujbe bisericeşti şi bucuria cadourilor, dar este, în special, o frumoasă poveste de dragoste dintre doi tineri. Chiar mi-a mers la suflet povestea celor doi, mai ales că a trecut ceva timp de când nu mai citisem o carte asemănătoare.

„Lumina iubirii” este o carte despre iubire şi speranţă pe care o recomand tuturor celor care vor să mai uite de problemele zilnice şi să îşi hrănească sufletul cu o poveste de iubire, dar şi celor cărora le este deja dor de Crăciun, de brazii împodobiţi, de hainele cu reni şi Moşi Crăciuni şi turtă dulce.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.