„Fata pe care el o ştia” – Tracey Garvis Graves

Tracey Garvis Graves - Fata pe care el o ştia
Tracey Garvis Graves – Fata pe care el o ştia

Astăzi vă voi vorbi de încă o carte scrisă de Tracey Garvis Graves, pe care am ales-o după titlu, fără să îmi dau iniţial seama că este vorba de aceeaşi autoare. De fiecare dată când vreau să mă relaxez şi să evadez într-o carte ştiu că cea mai bună alegere sunt cărţile editurii Epica, aşa că această carte m-a atras şi prin titlu şi prin temă. Ador cărţile frumoase de dragoste, deşi trebuie să vă spun că nu mi-a fost clar de la început care e faza cu cei doi eroi principali din cartea asta, dar tot a fost o poveste drăguţă. Însă cartea asta este lectura perfectă pentru vacanţă, una pe care am ales-o la momentul potrivit. Şi deşi am zis mai demult că nu pot să citesc foarte multe cărţi la fel, adică în acelaşi gen, fie ele de dragoste, horror, thriller sau orice alt gen, deoarece la un moment dat încep să anticipez finalul şi mă plictisesc grozav atunci când stiu dinainte cum se va sfârşi, de la cărţile astea nu ştiu niciodată la ce să mă aştept şi mereu reuşesc să mă surprindă. Iar acesta este unul dintre multiplele motive pentru care ador editura Epica. Cât despre cartea aceasta, pot să vă spun că m-a cucerit de la început şi până să aflu eu ce şi cum, deja a ajuns la final, iar eu am rămas pur şi simplu uimită de acest sfârşit.

Annika este o fată care nu se putea adapta uşor în societate, având dificultăţi în a înţelege ce vor să spună oamenii, comportamentul lor şi toate astea o neliniştesc, făcând-o să se retragă în singurătate sau acolo unde sunt părinţii ei sau prietena ei cea mai bună. Şi cum nu prea se descurcă cu socializarea, ea se înconjoară de hobby-urile care o fac să se simtă bine: cărţile şi şahul. Într-o zi ajunge să se înscrie la un club de şah, unde îl întâlneşte pe Jonathan, care se îndrăgosteşte de ea. Acesta o acceptă pe Annika aşa cum este ea, cu toate ciudăţeniile şi stângăciile ei, văzând-o, dincolo de aparenţe, ca o fată inteligentă şi frumoasă. Astfel cei doi se implică într-o relaţie, deoarece împreună scoteau la iveală tot ce au mai bun fiecare dintre ei. Însă cei doi se despart şi după zece ani soarta îi aduce din nou împreună. El, divorţat, este transferat din New York la o altă filială a firmei pentru care lucrează, iar ea, singură, lucrează ca bibliotecară, încercând zilnic să treacă pentru temerile ei, pentru a merge mai departe. De această dată ea îşi doreşte să reia relaţia, însă Jonathan vrea să ia lucrurile mai încet, ca să evite o nouă dezamăgire. Astfel, cei doi încearcă să o ia de la capăt, încercând să facă relaţia lor să meargă. Dar ea nu mai este fata pe care el o ştia, iar el este puţin diferit şi viaţa nu se lasă şi le aşterne noi obstacole în cale, însă cei doi încearcă să se lupte pentru a face relaţia lor să funcţioneze. Bineînţeles, ca în toate cărţile de dragoste, şi aici dragostea învinge, însă ne ţine puţin în suspans autoarea. Mi-a plăcut această carte pentru că deşi citisem vreun sfert din carte, tot nu îmi dădeam seama ce era în neregulă cu Annika, ceea ce mă intriga teribil. O altă chestie care mi-a plăcut a fost reluarea poveştii de dragoste dintre cei doi. Îmi era clar că cei doi se potrivesc de minune împreună, însă eram curioasă de ce s-au despărţit de prima dată şi cum vor reuşi să o ia de la capăt. A fost o carte foarte frumoasă, despre supravieţuire, dragoste şi încercările la care ne supune uneori viaţa.

Recomand cartea aceasta celor care îşi doresc o carte pentru vacanţă, fiind o lectură uşoară şi plăcută, celor care vor să citească o poveste frumoasă despre dragoste şi regăsire, cu personaje speciale din toate punctele de vedere şi, nu în ultimul rând, celor care vor să citească o carte despre viaţă, aşa cum vine ea, cu bune şi cu rele şi plină de surprize, care ne învaţă că speranţa moare ultima şi nu se ştie niciodată când se întoarce o persoană dragă înapoi.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.