Astăzi vreau să vă vorbesc despre o carte pe care am citit-o anul trecut şi care mi s-a părut extrem de interesantă. Mereu sunt în căutare de cărţi noi, de acele cărţi pe care nu le putem vedea tot timpul în reclame sau pe social media. Aşa că în fiecare an mă duc la târgul de carte şi caut cărţi interesante, cărţi despre care nu am auzit nimic. Cât despre editura Black Button, vă pot spune că am auzit acum vreo trei ani, când a fost un club de lectură cu unul dintre titlurile publicate la această editură. Am fost curioasă să descopăr noi titluri publicate de Black Button, aşa că am revenit la standul lor, am citit titlurile pe care le aveau pe acolo şi am ales această carte. Dacă vă întrebaţi de ce am ales-o fix pe aceasta şi nu oricare alta din ce aveau pe acolo, ei bine, nu ştiu exact, poate datorită titlului sau poate după ce am citit prima pagină, oricum ar fi, m-am bucurat să plec cu ea acasă. Nici nu a trecut mult şi am citit-o şi impresia mea despre carte este una bună. Este o carte complexă, nu este deloc uşor de citit şi, cu siguranţă, poţi învăţa multe lucruri din ea. Deşi iniţial am zis că nu este pe gustul meu (chestie pur personală), nu pot să nu îi recunosc valoarea şi, cu trecerea timpului, am ajuns la concluzia că este o carte bună, care merită citită.
Povestea începe atunci când Richard, un profesor la Universitatea Humboldt, secţia de filologie clasică, îşi încheie cariera şi iese la pensie. Doar că acest sfârşit al carierei îl face pe Richard să observe un grup de refugiaţi, care îi stârnesc curiozitatea. Astfel, el se duce la căminul unde aceştia sunt cazaţi de îndată ce se lasă frigul şi nu mai pot sta pe străzi. Richard îşi face un obicei să se ducă zilnic la cămin, ca să vorbească cu refugiaţii, deşi aceştia nu vorbesc aceeaşi limbă, se înţeleg prin engleză şi astfel profesorul află poveştile vieţii lor, cum au străbătut lumea pentru a trăi o viaţă mai bună, pentru a putea supravieţui şi munci. Dar ţara nu doreşte să angajeze imigranţi, aşa că sunt trimişi dintr-o parte într-alta din cauza legilor dure şi a oamenilor care le aplică. El se ataşează atât de tare de aceşti refugiaţi, încât pe unul dintre ei îl ia acasă şi îl lasă să cânte la pianul său, iar altuia îi găseşte o slujbă provizărie la o familie care avea nevoie de ajutor cu o bătrână. Dar inevitabilul se apropie, aşa că în curând refugiaţii vor trebui să se reîntoarcă în Italia. Richard nu este de acord cu asta şi luptă prin toate mijloacele să îi ajute pe aceşti oameni de care s-a ataşat. Mi-au plăcut la nebunie poveştile spuse de refugiaţi, vieţile lor, ce au trăit şi cum au reuşit să supravieţuiască cu minimul necesar, cum nu şi-au pierdut speranţa, dar au pierdut totul în rest. Povestea aceasta este una despre un om singuratic, fără soţie şi fără job, dar cu mintea ageră, care înţelege nedreptatea care se comite în ceea ce priveşte problema refugiaţilor şi face mai mult decât doar să îi asculte. Deşi iniţial m-a enervat acest interes pentru nişte oameni care aleseseră să protesteze în centrul oraşului, ridicându-şi corturile acolo, am îndrăgit poveştile lor de viaţă şi am privit diferit această carte. „Eu plec, tu pleci, el/ea pleacă” nu este o lectură uşoară, dar, până la urmă, pot spune că mi-a plăcut.
Recomand această carte celor care vor să citească povestea unui om căruia a ajuns să îi pese şi de alţii, nu doar de bunăstarea lui personală, celor care vor să citească o frumoasă poveste despre supravieţuire, atunci când statul şi toţi îţi stau împotrivă, dar şi celor care vor să citească o carte complexă, care nu este întotdeauna uşor de înţeles.