Există serii de cărţi care îmi doresc să nu se termine niciodată, de fapt nu doar cu seriile, ci cu orice carte pe care o am în bibliotecă şi sunt convinsă că îmi va face plăcere să o citesc se întâmplă acelaşi lucru. Dar ador cărţile pentru copii, am o slăbiciune faţă de ele şi mereu le voi citi şi voi vorbi cu drag despre ele. Acum câţiva ani, am dat, din întâmplare peste volumul cu clopoţeii de Crăciun furaţi, al doilea caz al Detectivilor Aerieni şi, deşi nu citisem primul volum, imediat am prins drag de personaje. Cel mai interesant lucru care mi s-a întâmplat a fost că autoarea, de fiecare dată când scriu că am citit câte un volum din această serie, îmi apreciază postarea de pe Goodreads, chiar dacă nu scriu nimic pe acolo despre carte. Întotdeauna am adorat interacţiunea naturală dintre autori şi bloggerii de carte, ador să mă duc la diferite lansări şi să îi aud pe autori vorbind, povestind oricui vrea să asculte despre cum a ajuns să scrie cărţile lor şi astfel creează o legătură între ei şi cititori. Mi-aş dori ca într-o bună zi să o întâlnesc pe Ana Rotea, să îmi povestească mai multe despre seria „Detectivilor Aerieni”, care m-a cucerit de la prima pagină. Până atunci, vă voi vorbi astăzi despre cel de-al treilea volum, care a fost, aşa cum zice şi titlul, de groază.
De această dată, detectivii noştri: Marlău, Gesicaflecer, Bolumbo, Scupidu şi Şerloc, pleacă într-o excursie la Bran, ca parte a unui schimb interşcolar. Fiind vorba de Bran, mă aşteptam la ceva înfricoşător, poate chiar o poveste cu vampiri, însă, de data aceasta cei cinci detectivi au de rezolvat misterul dispariţiei cameleonului Clementina. Acum, fiind vorba de un cameleon, mă aşteptam să fie ascunsă pe undeva la vedere, dar lucrurile erau mai complicate de atât. Clementina nu era orice cameleon, ci mascota hotelului care îi purta numele. Iar ca lucrurile să fie şi mai stranii, acţiunea acestui volum se petrece în preajma Halloween-ului. Detectivii Aerieni se apucă de îndată de investigat, îşi stabilesc un birou, unde să îşi ţină şedinţele (în care fotoliile apucau pe cei care se aşezau în ele şi alte lucruri stranii se petreceau), fac liste cu cei care lucrează pentru hotel, cât şi cu oaspeţii cazaţi acolo. În tot acest timp, lucruri stranii se petrec în jurul lor, iar oamenii cazaţi erau neobişnuiţi şi unii dintre ei nu ieşeau decât noaptea din camerele lor. Pentru a o putea găsi pe Clementina până nu e prea târziu, cei cinci detectivi dezvoltă un plan, pe care îl pun în practică de Halloween, în timpul unei petreceri organizate chiar de aceştia, în ciuda protestelor profesoarei şi a celorlalţi colegi care erau împreună cu ei. Finalul este tare simpatic, am citit de vreo două ori ultima parte a cărţii ca să încerc să înţeleg raţionamentul detectivilor simpatici, dar mi-a plăcut foarte tare, mai ales că aceşti detectivi sunt la fel de inteligenţi şi perspicace ca cei ai căror nume le poartă. Mi-a fost dor de micuţii detectivi, care m-au purtat cu această ocazie într-o nouă aventură, total neaşteptată pe la Bran. Şi de abia aştept să vă povestesc şi despre ultimele două volume ale acestei serii, care mi-au plăcut la fel de mult ca şi precedentele.
Recomand nu doar această carte, ci toată seria tuturor copiilor, deoarece cu toţii îi vor adora pe micuţii detectivi şi aventurile lor, celor care vor să citească o carte plină de acţiune, care vă va ţine cu sufletul la gură până la ultima pagină (deşi cu toţii ştim cum se termină această poveste), dar şi celor care vor să se distreze cu o poveste amuzantă despre nişte copii şi misterele pe care le dezleagă în cele mai neconvenţionale moduri.