„Dory Fantasmagory şi prietena ei cea mai bună” a fost ultima carte pe care am citit-o în luna ianuarie. Am citit cu mare plăcere seria asta şi chiar şi copiii au ascultat cu atenţie noile aventuri ale lui Dory şi lupta cu doamna Hoaţa Cotoroanţa care tot apare pe parcursul celor patru volume (da, patru volume sunt în această serie). Chiar dacă este o carte pentru copii (de peste 6 ani, după cum scrie pe spate), cumva rezonez cu această poveste, mă atrage, mă face să simt chestii, să mă bucur şi să râd de întâmplările lui Dory, să stau cu sufletul la gură ca să aflu ce va mai face de data aceasta. Chestia asta se întâmplă şi pentru că iubesc cărţile pentru copii, să retrăiesc acele momente în care aveam o imaginaţie debordantă şi trăiam alături de personaje. Dar ce îmi place la această serie este evoluţia pe care o are Dory de-a lungul celor patru volume, ideile ei trăznite şi mai ales prietenii ei.
În acest al doilea volum, Dory se duce la şcoală. Deşi are mari emoţii şi nu ştie ce să ia cu ea, se teme şi de faptul că nu va reuşi să îşi facă şi o prietenă adevărată. Ei îi place să stea acasă cu prietenii ei fantastici, să se joace cu Mary, monstrul de sub pat, care ar vrea să o însoţească pe Dory la ore. Însă când începe şcoala, fraţii ei îi spun că ar cam fi cazul să îşi găsească o prietenă adevărată. Iar când ajunge la şcoală, Dory o descoperă pe Rosabelle, o fetiţă care pretinde că este prinţesă, că trăieşte într-un castel şi că are un dragon adevărat. Când aud toate acestea, fraţii lui Dory nu o cred că Rosabelle există şi consideră că iar i-a luat-o imaginaţia razna, inventând o nouă poveste cu noi personaje. Şi deşi Dory îşi ia cu ea la şcoală ideile trăznite, dar şi cheful de aventură şi mare le este uimirea fraţilor ei atunci când o cunosc pe Rosabelle în carne şi oase. Însă doamna Hoaţa Cotoroanţa este mereu la pândă, mereu pusă pe rele aşa că de data aceasta îl răpeşte pe domnul Nuggy şi îi fură bagheta magică, iar cele două fetiţe, devenite acum prietene foarte bune, se aliază pentru a îl salva. Ce e uimitor la seria asta de cărţi este că am ajuns să o îndrăgesc până şi pe doamna Hoaţa Cotoroanţa, personajul negativ, al poveştii. Sunt atât de drăguţe toate personajele, încât nu îmi imaginez cum cineva ar putea să citească cărţile astea şi să nu se îndrăgostească de personajele ei. Dory este o fetiţă atât de plină de imaginaţie şi curaj, încât, acum că am terminat de citit seria, îmi este dor de ea. Ilustraţiile acestor cărţi sunt pur şi simplu superbe, iar acţiunea este plină de neprevăzut. Maturizarea lui Dory, odată cu începerea şcolii, când trebuie să renunţe la prietenii ei fantastici pentru a îşi găsi alţii reali, se face treptat, dar se simte pe parcursul cărţii. Copilăria trebuie să fie magică, trebuie să ne lăsăm copiii să viseze, iar dacă putem să ne aducem şi noi aminte cum este să visezi prin intermediul acestor cărţi, deja am câştigat multe din lectura acestor cărţi. Iar felul în care am urmărit evoluţia lui Dory m-a făcut să nu vreau să las cartea asta din mână.
Recomand această carte (la fel ca şi pe celelalte din serie) tuturor oamenilor, de toate vârstele: în primul rând copiilor, pentru că lor le este adresată, dar şi părinţilor ca să îi ajute să înţeleagă că a avea un copil cu o imaginaţie bogată nu este un lucru de speriat, ci de apreciat, pentru că imaginaţia este felul nostru de a ne face viaţa mai plăcută.