Iată că a trecut ceva timp de când nu am mai scris nimic pe aici, însă acum voi recupera, povestindu-vă despre ultimele cărţi citite de mine. În ultima vreme am citit destul de puţin (sau mai puţin decât mi-aş fi dorit), deoarece am umblat foarte mult cu treabă. Cumva, de când s-a terminat cu statul forţat în casa, am ajuns să apreciez mai mult plimbările, să mă uit în jur la oameni (chiar dacă au măşti pe faţă, le privesc cu interes ochii), să văd lumea prin geamul mijloacelor de transport în comun şi să caut din priviri normalitatea. Astfel aş fi putut să revin la lecturile mele, liniştită şi convinsă că totul va fi mai bine. Însă văd teamă, ură şi multe sentimente negative şi nu reuşesc să mă concentrez să mai citesc la fel de mult ca înainte. Dar am reuşit totuşi să ţin pasul cu provocările lunare (deşi în septembrie am fost la limită) şi sunt la zi cu ele. Am citit puţin, dar cărţi de calitate, cum este şi cea despre care vă voi vorbi astăzi. Cartea „Doamna Pylinska şi secretul lui Chopin” este una dintre cărţile acelea care ne transmit un mesaj profund, genul de carte de la care am avut ce învăţa şi pe care am parcurs-o cu plăcere, o lectură uşoară pentru primele zile de toamnă. Totul m-a atras la cartea aceasta şi mi-a fost refugiu atunci când nimic nu părea să mă relaxeze. Aşa că am savurat-o de la prima la ultima pagină, iar la final am sperat să mai am timp în viitorul apropiat să mai citesc ceva de Eric-Emmanuel Schmitt.
Cartea aceasta ni-l aduce din nou în centrul atenţiei pe autor, în tinereţe, prezentându-ne felul în care a intrat el în contact cu arta. Pasionat de muzică şi fascinat de felul în care o mătuşă cântă la pian o operă a lui Chopin, Eric-Emmanuel încearcă să atingă şi el perfecţiunea, luând ore de pian. Iar pentru asta îi este recomandată doamna Pylinska, una dintre cele mai bune profesoare cunoscute pe atunci. Însă cu greu reuşeşte tânărul nostru să îi intre în graţii ciudatei şi intransigentei profesoare poloneze, care s-a stabilit la Paris. Dar dânsa este singura care îi poate oferi o educaţie muzicală nemaipomenită tânărului Eric. Această doamnă nu preda doar ore de pian, ci i-a oferit tânărului lecţii despre viaţă, despre iubire şi mai ales despre adevărata faţă a artei. Astfel învăţăm că, la pian, fiecare interpretare este diferită în funcţie trăirile interioare şi de pasiunea pe care o punem în ceea ce facem. Şi cum nimic nu este posibil fără fineţe şi fără pasiune, suntem martorii unei iniţieri în muzică şi în viaţă, împreună cu tânărul neexperimentat care bate la uşa doamnei Pylinska. Astfel, prin exerciţii de auto-disciplină, tânărul Eric realizează că misterul interpretării corecte a lui Chopin stă ascuns adânc în el. Iar la final, reuşeşte să îşi dovedească abilităţile dobândite, cântându-i mătuşii sale care se afla pe moarte, trecând testul suprem. Cartea aceasta este o odă artei şi, de asemenea, este plină de mister. Felul în care ni se sugerează că oamenii dragi nouă care au trecut în nefiinţă se întorc sub forma animalelor şi păsărilor care ne înconjoară mi s-a părut de-a dreptul uimitor. Mi-ar plăcea să cred că bunica mea, fiinţa pe care am iubit-o cel mai mult pe lume, s-a întors şi este, de fapt în preajma mea, sub forma uneia dintre cele două animale de companie şi că atunci când fac ceva greşit mă răsplăteşte cu o privire plină de reproş sau când fac ceva bine, mă priveşte cu dragoste. Însă acesta rămâne un mister al vieţii şi nu vom putea ştii cu adevărat dacă este sau nu aşa. Cartea aceasta mi-a plăcut din mai multe puncte de vedere. În primul rând, mă simt mai aproape de personaje atunci când personajul principal este chiar autorul. Ador să aflu mai multe despre viaţa autorilor pe care îi citesc. În al doilea rând, am aflat o mulţime de lucruri despre compozitori, despre artă şi despre muzică, ca să nu spun că această carte cuprinde o mulţime de lecţii de viaţă, pentru cei care vor să citească dincolo de cuvinte. Iar ideea că cei dragi se reîncarnează în fiinţe, mi s-a părut incredibilă, dar extraordinară. Astfel pot spune că această carte mi-a oferit o experienţă de neuitat.
Recomand cartea aceasta tuturor iubitorilor de muzică, pentru că vor înţelege că trebuie să fie pasionali în viaţă ca să pună pasiune în muzică, celor care adoră să citească poveşte despre autorii îndrăgiţi, deoarece asta ne face să ne simţim puţin mai aproape de ei şi celor care vor să citească o carte plăcută, perfectă pentru o zi de toamnă.