Uneori de abia aştept să termin o serie, alte serii mă fac să îmi doresc să nu le termin niciodată. Cred că asta este şi frumuseţea lor: te provoacă să le duci la bun sfârşit. Ei bine, anul acesta m-am hotărât să termin şi seria „Trei metri deasupra cerului”. Totul a început cu o recomandare a unei cititoare. Apoi, am cumpărat şi cărţile pe care nu le aveam, sperând că va merita timpul meu. Şi deşi iniţial nu mi s-a părut mare lucru, am ajuns, puţin câte puţin, să îndrăgesc seria asta. Acesta este şi farmecul seriilor de cărţi, le încep şi nu ştiu cum va fi spre final. Însă niciodată nu las o serie neterminată, aceasta este din respectul pe care i-l acord fiecărui autor. În plus, mi se pare groaznic să nu ştiu cum se termină cu adevărat o poveste, iar uneori îmi schimb părerea despre ea, alteori nu, ba chiar uneori îmi schimb părerea de mai multe ori. Ceea ce vreau să spun însă este că Federico Moccia nu mi s-a părut un autor excelent, iar seria „Trei metri deasupra cerului” este banală, dar, la fel ca în cazul tuturor seriilor, m-am ataşat cumva de personaje, în acelaşi fel în care m-aş ataşa de un animal. Am trăit alături de ele atâta timp, încât deja sunt obişnuită cu toate reacţiile, stările şi acţiunile lor şi le pot înţelege şi anticipa următoarea mişcare. Dar de aici până la a spune că sunt cărţi bune este o cale destul de lungă.
În „De trei ori tu” îl regăsim pe legendarul Step, acum căsătorit cu Gin, dar nu fericit. Când se întoarce din luna de miere, el îşi dă seama de greşeala pe care a făcut-o căsătorindu-se cu Gin şi de faptul că nu poate trăi fără Babi. Ea este şi va rămâne mereu marea lui dragoste. Şi, de îndată ce realizează chestia asta, face tot ceea ce este posibil ca să continuie să o vadă. Astfel, închiriază un apartament pentru ei doi, în care se prefac că sunt căsătoriţi, că sunt doar ei doi şi nimeni din afară nu contează. Ei aleg împreună totul pentru a decora şi utila apartamentul, iar timpul petrecut împreună pare magic. Între timp, Gin află o veste şocantă, este bolnavă şi trebuie să aleagă între sănătatea ei şi viaţa copilului pe care îl poartă în pântece. Ea este ambiţioasă şi curajoasă şi speră că le poate avea pe amândouă, aşteptând până la naştere pentru a se trata. Dar boala a avansat alarmant şi deja nu se mai poate face nimic. Şi, mai mult, Gin află de relaţia pe care soţul ei încă o are cu Babi, astfel că, în ultimele zile de viaţă o cheamă pe aceasta la ea, pentru a o ruga să aibă grijă de Step şi de fetiţa lor atunci când ea nu va mai fi. Am admirat-o atât de tare pe Gin în acest ultim volum, încât mi-a părut rău că lucrurile au trebuit să se termine astfel pentru ea. Deşi mereu mi-am dorit un happy end pentru Babi şi Step, cred că şi Gin merita un final mai bun. Chiar dacă am citit poveşti de dragoste mai interesante şi mai bine scrise, tot am plâns puţin la final, ba chiar m-a întristat sfârşitul şi, din cauza asta, mi-aş fi dorit să nu se fi terminat seria asta. Şi ceea ce m-a surprins a fost faptul că m-am ataşat şi de personajele secundare, am stat cu sufletul la gură pentru fiecare şi le-am urmărit cu atenţie evoluţia, ceea ce mi se pare a fi un mare plus pentru această carte.
Recomand această carte celor care cred că dragostea poate învinge orice obstacol, indiferent de natura acestuia, pentru că Step şi Babi ne-au dovedit din plin asta, celor care vor să citească un roman despre maturizare, pentru că urmăreşte personajele o bună bucată din viaţa lor, dar şi celor care vor să citească o carte despre prietenie, relaţiile între copii şi familie şi dragostea personajelor faţă de copiii lor.