Nici nu mai ştiu exact cum a ajuns cartea asta în biblioteca mea, dar, acum că am citit-o simt că ocupa spaţiul aiurea. Cu un titlu aşa frumos şi atrăgător, mă aşteptam să fie o lectură frumoasă şi plăcută, genul acela de carte care să îmi facă ziua mai frumoasă, dar nu a fost deloc aşa. Cred că nu a fost zi să nu mă plâng şi să zic: „Doamne, dar nu se mai termină o dată cartea asta?”. Şi mi-a luat o veşnicie să o termin, deoarece citeam câteva pagini, iar apoi îmi venea să o arunc pe geam, iar mai citeam, că de, poate se termină mai repede, iar o lăsam şi aşa a fost până la ultima pagină. Am avut ambiţie să o termin, că poate o fi ceva de neuitat pe la sfârşit, dar nu, s-a terminat la fel de jalnic cum a fost toată cartea.
Dacă mă întreabă cineva de ce cartea asta se numeşte „Cea mai norocoasă fată din lume”, nici acum că am citit-o nu aş şti să spun. Nu am găsit deloc norocos destinul fetei care este personajul principal. Este o carte despre viaţa tristă şi lipsită de dragoste a unei fete cu sechele psihologice din copilărie, care nici în prezent nu a reuşit să o ducă prea bine. TifAni (aşa o cheamă pe fata asta) are un job de invidiat la o revistă de modă, un logodnic bogat (pe care nici măcar nu îl iubeşte) şi o viaţă prefăcută. Nu ştiu de ce ar putea zice cineva că e cea mai norocoasă fată din lume. Şi iată cum o carte cu un titlu promiţător a ajuns să fie un eşec total!
Cartea asta a fost prima carte pe anul ăsta pe care am considerat-o o pierdere de vreme să o citesc. Nu mă aştept numai la poveşti despre viaţa văzută în roz şi prinţi şi prinţese, dar asta a fost prea de tot! Nici nu pot să o recomand cuiva, poate doar cuiva care crede că are suficiente motive să se sinucidă, dar totuşi nu o face pentru că descoperă în cartea asta pe cineva cu probleme mai multe şi mai serioase.