Oare cum ar fi o lume fără cărţi? Cum ar fi viaţa fără citit, singura variantă fiind cărţile electronice? Ei bine, „Biblioteca de de Lună” ne arată o astfel de viaţă. Sincer am fost foarte curioasă să citesc această carte, imaginându-mi cum ar fi o bibliotecă pe Lună. Dar ceea ce am sperat eu şi ceea ce am găsit în paginile acestei cărţi au fost două lucruri diferite. Noi oamenii iubim cărţile. Deşi mulţi dintre cei din jurul meu se întreabă cine mai citeşte cărţi în ziua de azi, chiar sunt foarte mulţi oameni care citesc, nu doar e-books, ci cărţi fizice. Din punct de vedere al spaţiului, biblioteca este un lux, ocupând un spaţiu destul de mare dintr-o cameră. Dar este, de asemenea, o comoară. Omenirea ar fi mult mai nefericită fără cărţi. Chiar mă gândeam la asta anul trecut, când, din cauza pandemiei, am petrecut mai mult timp în casă, ce aş fi făcut fără compania cărţilor? Iar cărţile au fost în acea perioadă prietenii mei cei mai buni, fără de care nu ştiu cum aş fi trecut peste tot. Dar momentul meu preferat era acela când vedeam la târgul de carte atâţia oameni printre standuri, încât nu mai era loc să arunci un ac. Chestia asta mă face să sper că oamenii citesc în continuare, deşi ar putea găsi atât de multe motive să nu o facă, iar eu mă umplu de bucurie la acest gând. Aşa că ideea existenţei unei biblioteci pe Lună părea foarte atractivă, iar cartea aceasta mi-a plăcut la fel de mult ca şi celelalte scrise de Francesc Miralles.
Verne, personajul principal al acestei cărţi, este un tip obişnuit, care în urma studiilor nu reuşeşte să îşi găsească cu uşurinţă un job (chestie care se întâmplă destul de des în realitate tuturor absolvenţilor, indiferent de facultate). Însă ajunge, din întâmplare „consultant existenţial online”, deşi acest job nu îi place deloc. Inima lui este alături de Moira, o fată care a fost una dintre primii oameni ajunşi pe Lună. Ea lucrează în Exovillage, colonia-staţiune de pe Lună, în timp ce el rămâne prizonier pe Pământ cu gândul la ea. CV-ul depus de Verne pare să fi fost uitat sau ignorat, aşa că el se complace în situaţia de a lucra la un job care nu îi place deloc. Dar, într-o zi, se petrece un miracol şi Verne este chemat să petreacă 18 luni pe Lună, dar nu pe postul de chelner, pentru care aplicase, ci ca bibliotecar. Pe Pământ, cărţile erau interzise, dar pe Lună exista o bibliotecă. Astfel ajunge să organizeze o bibliotecă, să îşi petreacă timpul printre cărţi şi să trăiască cele mai frumoase clipe ale vieţii lui. Deşi totul părea că merge bine, Verne descoperă că Moira şi-a găsit pe altcineva, iar depresia este una dintre cele mai dese probleme ale celor care lucrează pe Lună. Verne descoperă într-o peşteră nişte creaturi misterioase, iar de îndată ce pleacă în explorare, ajunge să îl cunoască şi pe cel care a făcut ca totul să fie posibil, pe creatorul Exovillage-ului. Viaţa pe Lună descrisă în această carte mi s-a părut uimitoare. Ideea de a sta într-un loc departe de casă, dar plin de posibilităţi sună grozav, însă izolarea de civilizaţie, lipsa libertăţii de mişcare şi a altor lucruri pe care oamenii le au pe Pământ, pot fi deprimante. Însă existenţa unei biblioteci este nemaipomenită. Deşi genul de cărţi din acea bibliotecă este acelaşi, nu este nicio problemă pentru Verne. Am adorat fiecare pagină a acestei cărţi, am fost „prinsă” de acţiune, care m-a ţinut în suspans şi mereu m-am întrebat ce se ascunde în spatele diverselor întâmplări, iar finalul chiar a fost neaşteptat. Dragostea dintre Verne şi Moira nu este o dragoste ideală, ci una reală, plină de obstacole şi probleme, pe care cei doi trebuie să înveţe să le rezolve. Această carte mi-a plăcut de la început până la sfârşit şi m-a făcut să mă gândesc la multe lucruri pe care le trăim aici pe Pământ.
Recomand cartea asta celor care îşi doresc să îşi imagineze o lume fără cărţi, deoarece hârtia este ilegală, celor care vor să citească o poveste despre supravieţuire, despre viată, dragoste şi izolare, dar şi celor cărora le place ca lecturile lor să nu fie simple, ci mereu să le pună la încercare atenţia şi inteligenţa.