„Iubi” – Igor Guzun

Am mai spus şi cu alte ocazii că nu sunt un mare fan al poeziilor. Şi dacă mai pui în aceeaşi propoziţie şi autori români de poezii, deja clar nu mai îmi vine să citesc aşa ceva. Chestia asta poate vine şi de la faptul că nu suportam să mă întrebe cineva „Oare ce a vrut să zică poetul în această poezie?”. Păi, nu ştiu ce o fi vrut el să zică, ceea ce pot spune este ce înţeleg eu din acele versuri. Şi dacă chiar trebuie să aflăm ce a vrut poetul să spună, propun să facem o şedinţă de spiritism şi să ne spună însuşi poetul la ce se gândea când a scris respectiva poezie. Fiecare om înţelege (sau nu) o poezie în funcţie de stările lui sufleteşti, de trăirile sale personale şi de nivelul de cunoaştere, iar acest lucru se reflectă în părerile diferite despre o aceeaşi poezie citită de diferiţi oameni. Dar de aici până la a încerca să bănuim ce a vrut să zică poetul… e cale lungă. Şi de aceea urăsc pur şi simplu felul în care elevii, de exemplu, sunt obligaţi să înveţe pe dinafară comentarii la poezii (şi chiar la opere literare), fără să îşi poată exprima ei părerea despre respectiva operă. Şi astfel mă văd obligată, atunci când un elev îşi exprimă o opinie personală pertinentă despre o poezie, să îi spun că este corect ceea ce a spus el, dar cum nu apare aşa ceva în niciun comentariu nu poate folosi respectiva idee în cadrul vreunui examen. Dar să revenim la cartea aceasta. Am primit pe „Iubi” cu una dintre genţile Bookletta şi, cum mai citisem ceva de Igor Guzun („Bine”), nu am lăsat această carte să aştepte mult înainte să o citesc. Am participat chiar şi la lansarea acestei cărţi săptămâna aceasta şi m-am simţit foarte bine printre atâţia oameni cunoscuţi, ba chiar am exersat şi abilitatea mea (de mult îngropată) de a scrie poezii în cadrul unui exerciţiu propus de autor. Apoi am venit acasă şi am terminat-o de citit, dar mi-am salvat şi o grămadă de versuri în telefon, ca să le am aproape. Mi-a plăcut foarte tare această carte, deoarece poeziile sunt scrise într-un stil neconvenţional, fără rime sau măsuri, dar am rezonat cumva cu conţinutul.

„Iubi” este o colecţie de 90 de poezii foarte simpatice, pline de înţelesuri, presărate printre desene superbe cu flori. Cel mai drăguţ lucru mi s-a părut faptul că această carte aduce foarte mult cu un ierbar. Adică are nişte pagini transparente, care (aşa cum a zis şi Rusanda Cojocaru) sunt ca nişte foi care se găseau pe vremuri deasupra ciocolatei, în cutiile de bomboane foarte fine, urmate de o pagină în care este ilustrată o anumită floare, iar apoi continuă cu pagini pline de poezii, presărate din loc în loc cu aceste pagini transparente şi apoi ilustraţiile cu flori. Chiar mi-a plăcut mult această idee şi m-am oprit de fiecare dată să admir frumoasele ilustraţii. Cumva am avut înainte o percepţie eronată în ceea ce priveşte cărţile de poezii şi anume că se citesc foarte repede. Ei bine, în ultima vreme am realizat că poţi citi repede o carte cu poezii care nu îţi place sau cu care nu rezonezi sau atunci când vrei doar să o citeşti şi nu să şi înţelegi ce se petrece pe acolo. Astfel încât mi-a luat ceva să termin cartea asta, pentru că am vrut să înţeleg ce vrea autorul să ne transmită, să îi dau un sens poeziei, să o trec prin filtrele experienţelor mele personale şi concluzia a fost că mi-a plăcut foarte tare cartea aceasta, atât cât am înţeles eu din poeziile citite. Ba chiar am şi câteva poezii care mi-au plăcut foarte mult, pe care nu o să le redau aici, dar pe care o să le mai recitesc din când în când („N-am”, „Oamenii, sus”, Stereotip”, „Bineînţeles”, „Omul”, „Repost”, „Ea & El”, „De ce?” şi „Lecturi”).

Recomand cartea aceasta celor care apreciază cărţile de poezii, pentru că este o carte superbă, celor care nu caută să găsească rimă şi măsură într-o poezie, ci conţinut, şi celor care au răbdare să le acorde acestor poezii atenţia pe care o merită pentru a descoperi idei şi sentimente frumos puse în pagină.