„Jurnalul unui Adam” vol.2 de Bogdan Marcu

Dacă am reuşit să termin volumul 1 foarte repede, cel de-al doilea mi-a luat foarte mult timp. Deja sătulă de stilul nerealist, am citit cartea asta doar aşa, ca să nu zic că nu am dus la capăt seria (deşi pe undeva am citit că a mai scris Bogdan Marcu o carte, continuare la acestea două, dar nu intenţionez să mă mai chinui singură cu ea). Nu pot zice că este chiar proastă, deoarece sfaturile din ea sunt bune, doar că, la fel ca în primul volum, faptul că toate aceste vorbe le scoate un elev/ student nu este realist deloc. Ok, or mai fi şi băieţi maturi, dar sfaturile alea sunt ale unui om cu experienţă, trecut prin viaţă, nu ale unui puşti (nu intenţionez să jignesc pe nimeni, dar să fim serioşi, fiecare vârstă are plusurile şi minusurile ei, iar în adolescenţă toţi am fost puţin mai superficiali). Şi deşi sfaturile sunt frumoase, cuvintele care umplu paginile sunt exact cele pe care ar vrea orice femeie să le audă, nu pot să zic că mi-a plăcut stilul în care e scrisă cartea asta.

Volumul al doilea din „Jurnalul unui Adam” ni-l prezintă pe Adam student, într-un oraş nou (a venit să studieze Litere în Bucureşti), încercând să îşi facă noi prieteni. Avându-l pe prietenul lui Andrei, Adam cunoaşte fete noi, se îndrăgosteşte şi le pierde. El şi Andrei suferă din dragoste în mod diferit, unul (Andrei) pierzându-şi încrederea în femei, celălalt (Adam) căutând în continuare pe cineva care să îi umple golul din suflet lăsat de celelalte fete. În această carte, Adam se vrea a fi un băiat mai matur, dar sfaturile şi cuvintele pe care autorul i le atribuie parcă nu sunt ale lui. Pe parcursul cărţii Adam încearcă să îşi convingă cititorii că să ai pe cineva pe care să iubeşti şi care să te iubească la rândul ei este mult mai important decât numărul de femei cu care s-a culcat un băiat. Din nou zic că toate aceste vorbe înţelepte nu pot fi spuse şi gândite la un adolescent. Dacă autorul ar fi abordat diferit ideea şi ar fi zis că el după atâţi ani de umblat după femei, după iubiri şi suferinţe ar fi ajuns la concluziile astea, cartea ar fi mult mai realistă. Dar dacă separi sfaturile de personaj, ajungi la concluzia că vorbele lui sunt adevărate şi sunt exact ce ar vrea să audă orice femeie (nici bărbaţii nu ar strica dacă şi-ar însuşi câteva din ele). Dar după mine, diferenţa asta deranjează şi d-aia nu pot să zic că mi-a plăcut cartea asta. Iar finalul… am înjurat când s-a terminat cartea, pe cuvânt. După ce că nu e cea mai grozavă carte din lume, mai se şi termină în pom. Adică suspans d-ăla nesimţit de te face să vrei să iei şi continuarea să vezi ce Dumnezeu s-a întâmplat acolo (ei bine, nu o să citesc continuarea! Nici chiar ca să aflu cine, ce şi de ce, că doar după două volume naşpa, proastă aş fi eu să mă chinui singură să îl citesc şi pe al treilea). Oricum, finalul lasă cititorul în pom, că doar de, mai lasă loc şi de continuări. Părerea generală asupra cărţii este că mi-am pierdut timpul cu povestea, dar am citit nişte sfaturi drăguţe.

Recomand cartea asta celor care vor o lectură uşoară, celor care au terminat primul volum şi au rămas curioşi cum continuă peripeţiile lui Adam la Bucureşti şi mai au răbdarea necesară pentru încă un volum şi celor care vor să afle (de la un adolescent) cum trebuie tratate femeile.