
Din moment ce vara se apropia cu paşi repezi, mi-am dorit să încep să citesc cărţi care au ca subiect călătoriile, marea şi orice altceva are legătură cu vara. Astfel am găsit, întâmplător, această carte, de fapt primele două volume ale seriei „Miliardarii de pe malul lacului” şi am zis că ar fi o idee bună să o adaug colecţiei mele de lecturi pentru vara aceasta. De asemenea, m-a atras la această carte ideea că este o carte de dragoste şi, din ceea ce am citit, părea o lectură uşoară. Vara îmi place să citesc acest gen de cărţi pentru că mă relaxează. Îmi place să stau la o terasă sau pe plajă cu cărţile pe care le citesc, relaxându-mi mintea şi sufletul alături de personajele care călătoresc în jurul lumii, trăind poveşti de dragoste aşa cum doar în cărţi poţi întâlni. Aşa că, acum că am biblioteca plină de delicii romantice pline de aventură, vreau să vă povestesc şi vouă despre cărţile pe care le citesc, cu speranţa că vă voi inspira şi veţi citi câteva dintre ele, dacă consideraţi că merită timpul vostru. Cât despre „Dragoste reproiectată”, mi-a plăcut povestea, fiind exact ce mă aşteptam, una drăguţă.
Julian este un tânăr care locuieşte în localitatea Lake Wisteria, unde a preluat afacerea familiei sale, după ce a murit tatăl său. El are o viaţă liniştită în micul orăşel, până când Dahlia, iubita lui din facultate revine acasă. Cei doi se întâlnesc şi scânteia dintre ei se reaprinde, dar există numeroase obstacole împotriva dragostei lor. Cum familiile lor se cunosc dintotdeauna, mama lui Julian îl roagă pe fiul ei să o ajute pe Dahlia să îşi recapete pofta de viaţă şi inspiraţia, deoarece aceasta a suferit groaznic în urma despărţirii de logodnicul ei. Astfel, cei doi încep să lucreze la un nou proiect, încercând să restaureze casa unuia dintre fondatorii localităţii. În timp ce fac asta, sentimentele celor doi se reaprind, fiind aproape tot timpul împreună. Iniţial se luptă cu sentimentele lor, iar apoi acceptă o prietenie cu beneficii. Dar toate acestea sunt doar pretexte, de care până la urmă uită pentru a trăi povestea lor de dragoste. Sincer finalul nu ar trebui să surprindă pe nimeni dintre cei care au mai citit vreodată o carte romantică, deci nu am avut mari aşteptări de la finalul acestei cărţi, însă este o carte drăguţă, o lectură plăcută de savurat pe malul mării sau pe malul unui lac. Mi-a plăcut la nebunie felul în care au tradus replicile din spaniolă în română, un alt lucru amuzant este faptul că replicile personajelor au fost atât în română, cât şi în original, în spaniolă. Familiile celor două personaje principale erau dintre cele mai amuzante, mereu complotând ca cei doi să petreacă cât mai mult timp împreună şi astfel să trăiască povestea de dragoste pe care toţi au visat-o. Cât despre scenele de sex, nu au fost cele mai spectaculoase din literatură (că doar nu este o carte erotică, ci una recomandată pentru cei peste 18 ani), dar au fost intense. În general, cartea mi-a plăcut, povestea fiind drăguţă, iar personajele foarte simpatice, chiar dacă finalul nu m-a luat prin surprindere deloc.
Recomand această carte dacă plecaţi în vacanţă şi vreţi să vă luaţi cu voi lecturi uşoare, poveşti de dragoste drăguţe şi pline de aventură. De asemenea, o recomand celor care vor să citească încă o carte romantică, a cărei acţiune se petrece într-o localitate mică şi adorabilă, pe malul unui lac. Şi nu în ultimul rând, vă reomand cartea aceasta dacă nu aveţi posibilitatea să călătoriţi vara aceasta, dar măcar veţi putea călătorii cu mintea acele câteva ore câte vă veţi aventura în paginile acestei cărţi.