Cu toţii avem tendinţa să ne ataşăm de lucruri, chiar dacă ştim că lucrurile sunt trecătoare prin viaţa noastră, dar ele ne aduc aminte uneori de oameni care poate nu mai sunt şi de evenimente de mult trecute. Spre exemplu, am primit cadou de la bunicul meu un birou şi o bibliotecă din lemn masiv de nuc. Aceste două obiecte de mobilier m-au urmat peste tot, atunci când m-am mutat în Bucureşti, când m-am mutat cu familia, dar şi acum sunt tot cu mine. Şi de fiecare dată când trec pe lângă ele, le ating cu drag şi îmi amintesc cât de fericită am fost când le-am primit şi, de asemenea, îmi amintesc de bunicul meu, care nu mai este printre noi de câţiva ani buni. Aşa că această carte m-a făcut să îmi amintesc de anii copilăriei şi am simţit că înţeleg căutarea acelei piese de mobilier, dar cel mai mult am adorat să urmăresc traseul, de-a lungul timpului, de la un posesor la altul. Cu toate că am mai citit şi „Istoria iubirii”, de aceeaşi autoare, pot să zic că „Marea casă” m-a plăcut mai mult, deoarece m-a făcut să simt atâtea lucruri, să îmi amintesc de oameni dragi şi să urmăresc, cu sufletul la gură, evoluţia personajelor şi felul în care se raportează la obiectele din jurul lor. Aşa că s-ar putea să revin cu drag şi să mai citesc şi alte opere scrise de această scriitoare.
Istoria este plină de evenimente tragice, care le marchează destinele personajelor din această carte. Ele sunt atât de diferite, dar toate au un punct comun: suferinţa. O scriitoare proaspăt divorţată, ajunge, printr-o cunoştiinţă să îl cunoască pe Daniel Varsky, un tânăr poet chilian, care îi încredinţează un birou vechi. La acest birou, Nadia îşi recapătă inspiraţia şi, deşi iniţial i se pare o piesă de mobilier mare şi impunătoare, nu îşi mai poate imagina viaţa fără acesta. Însă Daniel Varsky dispare în timpul regimului lui Pinochet şi o tânără se prezintă la uşa Nadiei pretinzând că este fiica lui Varsky, cerându-i acesteia biroul. O altă poveste care ne este prezentată în această carte este povestea lui Lotte Berg, o tânără care a reuşit să supravieţuiască Holocaustului datorită organizării unui Kindertransport, unde ea şi optzeci şi şase de copii au scăpat. Dar Lotte Berg nu a putut niciodată să treacă peste trauma suferită în acea perioadă a vieţii ei. Şi ea a deţinut biroul, piesă de mobilier care pare că a traversat timpul şi a supravieţuit evenimentelor. Unul dintre personajele mele preferate este anticarul Weisz. Acesta este omul la care aş apela dacă mi-aş dori înapoi vreo piesă de mobilier veche. El asculta oamenii, le căuta mobila veche, de mult pierdută şi le-o aducea înapoi. Era ca un fel de recuperator al mobilei, ajutând evreii care au reuşit să scape de nazişti să îşi recupereze tot ce aveau prin casele lor. Dar ce nu a reuşit el niciodată este să îşi înţeleagă cei doi copii, pe care îi teroriza cu fiecare ocazie. Şi ultimul destin urmărit de această carte, dar cel mai neinteresant (din punctul meu de vedere), este povestea lui Aaron, care încearcă să îşi reclădească relaţia cu fiul său Dov, care este foarte trist, deoarece pe frontul israelian a fost nevoit să abandoneze un camarad rănit, care mai apoi a murit. Atât tânărul Dov, cât şi părinţii camaradului mort îl învinovăţesc pe acesta de moartea soldatului. Toate aceste poveşti sunt frumos întrepătrunse, formând un întreg, o poveste fascinantă. Dincolo de personaje am putut să urmăresc călătoria prin lume a biroului, cum toţi îl voiau, îl căutau şi îl doreau, deşi era mare şi impunător, ba chiar putea inspira frică. Cartea aceasta m-a făcut să îmi amintesc lucruri din trecutul meu, să simt o mulţime de sentimente, astfel încât pot spune că este o carte bună, care merită citită.
Recomand această carte celor care vor să citească o istorie a obiectelor care traversează timpul şi spaţiul, influenţând destinele oamenilor care le deţin, celor care vor să citească o frumoasă poveste despre familie şi durere, despre suferinţa care vine împreună cu amintirile trecutului, cât şi celor care vor să citească o carte despre evenimente tragice ale istoriei, care au avut repercursiuni dureroase asupra celor care le-au trăit.