Acum vreo doi ani, am vorbit cu cineva care îmi urmărea blogul, o cititoare din alt oraş. Iar aceasta m-a rugat, când am timp să îmi spun părerea despre seria din care face parte cartea „Trei metri deasupra cerului”. I-am răspuns că aş face asta cu cea mai mare plăcere, însă nu am auzit de aceste cărţi şi nu ştiu când şi dacă le voi avea prin bibliotecă. Aşa că această cititoare nu a stat pe gânduri şi mi-a trimit un colet cu toate cele trei cărţi, pe care ea le-a adorat, în speranţa că voi vorbi şi despre ele într-o bună zi. După cum am mai spus şi cu alte ocazii, nu prea ţin cont de recomandările literare pe care le primesc, deoarece nu toţi vedem în acelaşi fel o carte, poate unui om i se pare foarte ok, în timp ce altora li se pare o porcărie de carte. Mereu încerc însă să răspund fanilor, să ajut când pot pe cei care îmi cer un sfat, doar atunci când înţeleg că suntem pe aceeaşi lungime de undă în ceea ce priveşte cititul şi cam atât pot face. Şi, mai ales, având atâtea cărţi care abia aşteaptă să fie citite, îmi este foarte greu să mă apuc imediat de citit o carte pe care o primesc sau care mi-a fost recomandată. Dar, după atâta timp, vara asta am avut ceva mai mult timp liber, aşa că am luat această carte destul de voluminoasă la citit. Deşi este o poveste de dragoste, nu pot spune că mi-a plăcut această carte, nici cu personajele nu am rezonat, deci nu este una dintre cărţile mele preferate, însă tot vreau să vă vorbesc astăzi despre cartea aceasta.
În „Trei metri deasupra cerului” facem cunoştiinţă cu Babi, care este o elevă model, fiica perfectă, care vine dintr-o familie înstărită, însă viaţa ei este pe cale să se schimbe atunci când îl întâlneşte pe Step. El este un tip pe care viaţa l-a făcut să devină dur şi violent, deşi nu a fost întotdeauna aşa. Viaţa îi tot aduce împreună, până când, în ciuda tuturor diferenţelor dintre ei, cei doi ajung să se îndrăgostească. Povestea aceasta de dragoste o face pe Babi să se schimbe, din fata cuminte şi ascultătoare, într-o fată dispusă să îşi mintă părinţii, să chiulească de la şcoală şi să participe la curse ilegale cu motociclete. Dar aceasta nu este doar o poveste de dragoste, ci şi povestea maturizării celor doi tineri. Ea devine mai îndrăzneaţă, mai puternică, gata să se lupte pentru dragostea ei, în timp ce el, trece de la a fi victima unor bătăuşi, la a fi cel mai temut tip din oraş, pe care toţi îl ştiu şi toţi se tem de el. Deşi ador poveştile de dragoste şi, cu siguranţă, majoritatea fetelor se simt atrase de băieţii răi, povestea aceasta mi s-a părut extrem de tristă. M-a întristat evoluţia lui Babi, aproape că o preferam pe vechea Babi, cea care nu ieşea din cuvântul părinţilor, care se străduia să ia note mari la şcoală, decât ceea ce a devenit, fata care s-a dus la curse ilegale şi petreceri. Cât despre Step, pot înţelege de ce s-a transformat, s-a luptat să nu mai fie niciodată o victimă, a devenit dur şi astfel s-a răzbunat pe cei care l-au atacat pe nedrept. Deşi am citit cu răbdare până la ultima pagină, ba chiar voi reveni să vă povestesc şi despre celelalte două volume, pentru că nu îmi place să las o carte neterminată şi în speranţa că povestea va deveni mai interesantă, „Trei metri deasupra cerului” nu m-a impresionat prin nimic, ba chiar m-a dezamăgit puţin.
Recomand cartea aceasta celor care vor să citească o poveste de dragoste între o fată cuminte şi un golan, personaje care aparţin unor lumi foarte diferite, dar care, cumva, reuşesc să fie împreună, celor care vor să citească despre maturizarea atât de diferită a doi tineri, dar şi celor care sunt curioşi să citească cartea după care s-a făcut un film de mare succes (sau cel puţin aşa am auzit despre film).