Mi-am dorit să las cartea asta pentru la vară, să o pot citi în acelaşi decor ca volumul anterior, pe care l-am citit la o terasă, privind marea şi ascultând pescăruşii, dar nu am mai avut răbdare. Mi-a plăcut primul volum foarte mult şi, judecând după cât mi-a plăcut şi acest al doilea volum, se pare că nu decorul a influenţat părerea mea. Am savurat continuarea poveştii Şeherezadei acasă, în mijloacele de transport şi în parc şi mi-a părut rău că nu am avut suficient timp să o termin într-o zi. Cartea asta este o continuare frumoasă şi mi-a adus aminte de poveştile pe care le iubeam în copilărie, cele cu prinţi şi prinţese şi regine şi regi din regate diferite care se războiesc pentru supremaţie şi avere, dar întotdeauna câştigă forţele binelui, dragostea şi loialitatea.
Cartea începe cu prezentarea unui tărâm care se află în pragul războiului. Şeherezada, care a fost luată din palatul iubitului său soţ, ajunge împreună cu familia ei într-o tabără de beduini, care sunt aliaţii unchiului ei şi ai iubitului ei din copilărie, Tariq. Aceştia toţi s-au unit pentru a încerca să atace regatul lui Khalid, califul din Khorasan şi soţul Şeherezadei. Dar în timp ce toţi fac planuri de luptă, Şeherezada are alte intenţii. Vrea să îşi apere familia şi să îl scape pe Khalid de blestemul care nu îi lasă să trăiască fericiţi împreună. În cartea asta, Şeherezada îşi face prieteni şi aliaţi noi şi descoperă puteri pe care nu credea că le are. Iar sfârşitul cărţii este demn de poveste şi atât de frumos, încât îmi pare rău că s-a terminat totul atât de repede. Ce aş vrea să adaug este că mi-a plăcut la nebunie armata pe care şi-a strâns-o Khalid şi felul în care a luptat, încercând să nu omoare prea mulţi nevinovaţi. Deşi toţi duşmanii lui credeau că este singur şi fără apărare, strategia pusă la cale de calif a fost cea mai bună pe care o putea concepe. Într-un fel, când citeam partea cu încercarea lui Khalid de a ajunge la un armistiţiu cu duşmanul său, iar acesta îşi expune o parte din armata lui numeroasă, m-am gândit la replica „You and what army?”, dar nu trebuiau să fie numeroşi ca să câştige, deoarece avea alături de el unii dintre cei mai buni aliaţi, alături de care a biruit. „Trandafirul şi hangerul” are tot ce îi trebuie ca să fie o carte pe care oricine ar trebui să o aibe în bibliotecă: este captivantă, are personaje frumos conturate, acţiunea este dinamică, există forţele răului care se bat cu forţele binelui şi câteva ingrediente frumoase: prietenie, trădare, familie şi magie. Nu a existat nimic care să nu îmi placă la cartea asta şi îmi pare rău doar că s-a terminat.
Recomand cartea asta celor cărora le plac poveştile frumoase cu prinţi şi prinţese, doar că aici prinţesa nu este o domniţă neajutorată, ci o luptătoare, celor care vor să citească o frumoasă poveste de dragoste, dar şi celor care cred că „O mie şi una de nopţi” poate fi rescrisă pentru cititorii de orice vârstă, pentru a ne aduce aminte puţin de copilărie.