Nu îmi place deloc să încep serii de cărţi, mai ales cele ale căror volume nu au fost traduse în totalitate în limba română. Aşa că nu prea am vrut să mă apuc de nicio serie care să fie mai lungă, dar aceasta a avut noroc, fiind foarte scurtă, deci am făcut o excepţie, mai mult de curiozitate decât din oricare alt motiv. Şi ca să o termin, am început acest al doilea volum, imediat ce l-am terminat pe primul. După cum v-am spus şi ieri, nu mi-a plăcut mai deloc cartea asta. Plictisitoare nu pot să spun că a fost, însă cu siguranţă că a fost aproape la fel de previzibilă ca primul volum. Şi cum nu las lucrurile pe jumătate începute şi profitând că sunt doar aceste două cărţi în serie, am zis să termin cu ele. Cum primul volum imita cumva acţiunea altei cărţi citite de mine mai demult (sau poate a unui film, nici eu nu mai ştiu exact), de la această carte nu mă aşteptam la prea multe chestii interesante, dar am fost curioasă să aflu care e faza, dacă doar continuă acţiunea sau povesteşte cu totul altceva. Nici până în ziua de azi nu am priceput care e faza cu cărţile astea şi cu Olav Johansen. Dar am încetat să îmi bat capul cu asta, am citit cartea şi am luat-o ca atare, iar apoi am mers mai departe, citind nişte cărţi pe care le consideram mai demne de timpul şi imaginaţia mea.
De data aceasta, Jon este personajul principal al acestei cărţi. El este un ucigaş plătit, care a comis o mare greşeală, trădându-şi şeful, deoarece nu l-a ucis pe un tip care furase de la acesta, preferând să îl lase în viaţă în schimbul a jumătate din banii şi marfa furată. Iar şeful lui era nimeni altul decât Pescarul, un cunoscut interlop din Oslo. Iar Pescarul nu iartă, aşa că Jon a trebuit să fugă cât mai departe. Aşa a ajuns într-un colţ izolat al Norvegiei, unde locuia o sectă. Oamenii erau foarte ciudaţi şi nu acceptau străinii, însă Jon a găsit adăpost într-o cabană de vânătoare. De asemenea, s-a împrietenit cu Lea, o fată care a rămas văduvă şi cu un copil mic, Knut. Lea îi face rost de acel adăpost, de puşcă şi îl îndrumă de unde îşi poate face provizii. Dar Jon nu se simte chiar în largul lui în acest loc uitat de lume, deoarece are probleme cu somnul şi se teme tot timpul de cei trimişi să îl omoare. Oamenii Pescarului sunt din ce în ce mai aproape, însă, printr-o coincidenţă favorabilă, Jon reuşeşte să îşi însceneze moartea şi să fugă din sat împreună cu Lea şi cu fiul acesteia. Deşi nu consider cartea aceasta cea mai proastă carte citită de mine vreodată, nici bună nu pot să zic că a fost. Acţiunea a fost destul de alertă, am înţeles care era faza cu Jon şi povestea până la final, însă ce nu am priceput este când s-a petrecut acţiunea acestei cărţi în raport cu prima, deşi bănuiala mea este că s-a petrecut la ceva timp după primul volum. Nici în cartea asta povestea nu mi s-a părut spectaculoasă, am citit cărţi cu crime şi criminali mult mai bune decât aceasta, aşa că nici aici nu a primit vreo apreciere din partea mea. Cât despre Jon, nu mi-a plăcut deloc. Ce naiba ucigaş plătit poţi fi, dacă nu eşti în stare să omori pe cineva? Adică chiar pe nimeni? Motiv pentru care el tot fugea de oamenii Pescarului, în loc să îi omoare naibii şi să scape sau să se ducă după Pescar şi să rezolve toată problema. Dar nu, el fugea şi se ascundea şi nici vorbă să împuşte pe cineva. Nici nu e de mirare că era să fie omorât. Ba mai mult, nici la bătaie nu se pricepea mai bine, luându-şi omor de la cumnatul Leei. Cu un astfel de protagonist, nu prea văd cum naiba ar aprecia cineva cartea asta, care mi-a pus răbdarea la încercare.
Recomand cartea aceasta celor care vor să citească continuarea primului volum şi nu s-au săturat de povestea asta şi mai au răbdare să o ducă la bun sfârşit, celor care vor să citească povestea unui ucigaş care nu e în stare să ucidă pe nimeni, dar şi celor care vor să descopere o poveste alertă, care te ţine prins până la final.