Adolescenţa este o perioadă dificilă, atât în vieţile adulţilor, cât şi în ale copiilor. Fiecare se simte neînţeles, părinţii nu ştiu cum să reacţioneze şi cum să se mai comporte cu copii lor, ale căror sentimente par cele mai importante şi cele mai intense din lume. Este foarte interesant pentru mine să citesc o carte despre nişte adolescente, atât de diferite, fete care trec printr-o perioadă grea şi confuză a vieţiilor, trăind totul la intensitate maximă. Deşi nu am ştiut de la început despre ce este cartea această, chiar dacă mi-am imaginat, atunci când am citit titlul că este o nouă carte închinată dragostei, am savurat fiecare pagină, am trăit cu teamă necunoscutul şi am îndrăgit, mai mult sau mai puţin personajele descrise în acest roman. Este foarte adevărat că orice carte care ne face să trăim sentimente profunde, de orice fel, este o carte cu adevărat bună, iar la final, deşi cam tragic, după gustul meu, mi-am dat seama că am simţit atâtea chestii în zilele pe care mi le-am petrecut în compania acestei cărţi, cât nu mai simţisem de mult. Iar asta nu a făcut decât să îmi confirme că operele lui Eric-Emmanuel Schmitt ar trebui citite de cât mai multă lume, pentru că tratează o mulţime de subiecte interesante, analizează trăiri, sentimente şi în final cititorul poate trage o mulţime de concluzii.
„Otrava iubirii” este un roman despre patru adolescente care sunt legate de o prietenie puternică, care pare că va rezista tot restul vieţii. Julia, Colombe, Raphaelle şi Anouchka sunt colege de clasă şi prietene de foarte mult timp. Julia, deşi se simte tentată să se sinucidă, totuşi încearcă să găsească forţa să continue în prietenia cu celelalte trei fete. Anouchka este adolescenta tipică, veşnic nemulţumită de felul în care arată corpul ei care se transformă. Colombe, având o fire mai sensibilă, poate fi rănită uşor, aşa că preferă să se revolte împotriva iubirii, să fie ea cea care să provoace suferinţă, să nu fie slabă. Raphaelle este o fată băieţoasă, este considerată cea mai grozavă prietenă de către toţi băieţii, fiind văzută de către aceştia mai mult ca una de-a lor, decât o fată care şi-ar putea dori o relaţie sau chiar iubire. Aceste patru fete, fiecare cu temerile şi problemele ei, sunt legate de o puternică prietenie. Însă această prietenie se pare că nu are nicio şansă în lumea adolescentelor, atunci când intervine elementul care le stârneşte una împotriva celeilalte: dragostea. Fetele se îndrăgostesc, simt totul la cote maxime, iar asta le desparte, le face să fie una împotriva celeilalte, să concureze între ele, pentru a dovedi care este cea mai frumoasă, cea mai adorată de băieţi şi asta întotdeauna are consecinţe. Aşa că ajung să se certe, să comploteze una împotriva celelialte, să nu mai fie prietene, iar în final, fiecare să aibă propriul deznodământ. Deşi majoritatea oamenilor scriu ode despre iubire, preamărind acest sentiment, iată că Schmitt descrie şi latura urâtă a acestui sentiment, consecinţele mai puţin plăcute şi cum se petrec lucrurile într-adevăr. Dragostea şi pasiunea mistuie tot în jurul lor, mai ales în viaţa adolescenţilor lipsiţi de experienţă, lăsând în urma lor pustiu şi suferinţă. Mi s-a părut foarte interesantă această abordare, am stat cu sufletul la gură până la final, încercând să îmi dau seama cum se vor termina toate, iar finalul a fost de-a dreptul grandios şi neaşteptat, exact aşa cum mi-aş fi dorit să fie sfârşitul multor cărţi citite de mine.
Recomand cartea aceasta celor care sunt cu picioarele pe pământ şi nu idolatrizează iubirea, punând-o pe un piedestal, celor care ştiu că orice faptă are şi consecinţe, iar ele sunt cu atât mai grave cu cât există trăiri intense din partea adolescenţilordar şi celor care vor să citească o poveste care este surprinzătoare prin felul în care prezintă realitatea, dură, aşa cum este ea câteodată.