„O vacanţă imprevizibilă” – Anne K.Joy

Anne K Joy - O vacanţă imprevizibilă

Pentru că tot se apropie cu paşi mari vacanţa de Crăciun, astăzi mi-am propus să scriu despre încă o carte scrisă de Anne K.Joy, „O vacanţă imprevizibilă”, asta aşa, ca să ne pregătim de vacanţă în puţinul timp rămas. Citind cartea aceasta deja mă gândeam cu nerăbdare la vacanţă, pentru că o să pot să mă relaxez citind. Pentru cei care zic în sinea lor că nu mai termin de scris despre cărţile acestei autoare, ei bine, mai aveţi de răbdat încă vreo două-trei zile, pentru că mai am să vă mai povestesc despre încă două în afară de asta. De ce? Simplu, când mă apuc să citesc ceva, citesc până la capăt, motiv pentru care seriile care au mai multe de 5 cărţi rămân cam mult timp necitite, pentru că la un moment dat mă satur dacă citesc prea multe cărţi de acelaşi fel. Însă nu este şi cazul acestei serii. Am început-o anul trecut, cu primele cinci volume, iar anul acesta am continuat-o cu următoarele cinci. Totul pentru că îmi place, pentru că mă surprinde cu felul în care mereu găseşte autoarea aceasta subiecte diferite, de fapt, mai bine zis, variaţii pe aceeaşi temă. Că până la urmă, da, toate cărţile scrise de ea sunt cărţi de dragoste, toate se petrec în preajma sărbătorilor de iarnă şi toate pun accent pe magia Crăciunului, însă, cumva îmi place să le descopăr pe fiecare în parte, să văd cam ce mai poate scrie această autoare. Ba mai mult, anul următor, dacă vor mai apărea cărţi din această colecţie ştiu sigur că nu o să mă pot abţine să nu mi le iau şi să nu le citesc şi pe acelea. Dar, revenind la această carte, ei bine, aici nu prea mi-au plăcut foarte tare personajele, dar acţiunea a fost alertă, şi am astfel am reuşit să citesc şi această carte tot într-o zi (ca şi celelalte volume din această serie). Şi nu vă imaginaţi că am făcut asta ca să termin mai repede sau din cine ştie ce motiv, pur şi simplu mi-a plăcut să o citesc.

Leona Wade, una dintre personajele care au mai apărut şi în una din celelalte cărţi din această serie, are în această carte rolul principal (ea trece de la a fi personajul secundar negativ la personajul principal pozitiv). Ea primeşte cadou de la tatăl ei „O vacanţă imprevizibilă”, fiind trimisă de acesta la ferma lui Zane Madden, până învaţă să preţuiască ceea ce are şi să devină mai bună, deoarece este considerată de el o fiţoasă şi o iresponsabilă, bună doar să cheltuie banii şi să facă umbră pământului degeaba (ei bine, cam aşa şi era, aşa cum ne este prezentată în prima parte a cărţii, nimic mai mult decât o fetiţă răzgâiată). La începutul cărţii Leona trăieşte în globul ei de cristal, unde nimic nu este mai important decât felul în care arată, banii, puterea, frumuseţea şi moda. Dar în momentul în care aterizează elicopterul la ferma lui Madden are parte de şocul vieţii, fiind întâmpinată de un „ţăran sălbatic”, aşa cum ea însăşi îl numeşte pe Madden care, călare pe armăsarul său, trece mai departe, fără a o ajuta pe Leona cu bagajele până în casă. Ferma lui Zane este departe de civilizaţie, astfel încât Leona nu poate nici măcar să intre în contact cu tatăl ei ca să îi facă scandal pentru situaţia în care a pus-o (deşi eu personal cred că exista sigur vreo metodă ca ea să ia legătura cu tatăl ei, însă Zane încerc să evite acest lucru). Zane şi Leona se ceartă încontinuu, ea aruncându-i tot felul de insulte, numindu-l „văcar”, însă el se simte mândru ce ceea ce este şi ceea ce a realizat în viaţă. Cunoscând-o însă pe Leona, Zane regretă imediat că a fost de acord să o primească la ferma lui, ea fiind rea, egoistă şi cu nasul pe sus. Dar într-o zi are loc un accident şi totul se schimbă, de aici încolo nimic nu va mai fi cum a fost. Mai mult nu vă zic că nu vreau să vă stric surpriza în cazul în care veţi fi suficient de curioşi încât să citiţi şi voi această serie. Ceea ce pot să vă spun este că mi s-a părut prea bruscă schimbarea, cumva trasă de păr toată chestia şi nu îmi dau seama dacă chiar ar fi posibil să se întâmple ceva de genul acesta. De data aceasta nu magia Crăciunului face o minune cu frumoasa, dar fiţoasa de Leona, ci o simplă căzătură. Probabil pentru că nu mi-a plăcut de la început nici de ea şi nici de el, poate că o să râdeţi, dar în cartea aceasta cel mai mult mi-a plăcut de servitoarea cea în vârstă, care mereu era înţeleaptă şi îi sfătuia pe cei doi. La fel ca şi în celelalte cărţi, acţiunea este destul de intensă, personajele au caractere puternice (atenţie: prin asta nu vreau să spun că erau bune la caracter) şi finalul, din nou, a fost exact aşa cu mi-am imaginat că va fi, dar totuşi am citit până la final, cu drag, pentru că îmi plac cărţile romantice şi poveştile de dragoste care trec peste toate obstacolele apărute în cale.

Recomand cartea aceasta celor romantici, care cred că diferenţele sociale nu sunt o piedică în calea iubirii adevărate, celor care cred că o persoană se poate schimba în totalitate, indiferent cât de rea sau superficială este şi celor care vor să afle ce s-a ales de Leona după ce iubiţii au părăsit-o pentru nişte fete simple, dar bune.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.