Cea de-a doua carte citită de mine anul acesta a fost „O delicatesă”. Şi numind-o nu vreau să dau impresia că exact astfel de carte este, pentru că nu mi-a plăcut de nicio culoare cartea aceasta. Nu ştiu exact cum a ajuns la mine în bibliotecă cartea aceasta, probabil cu ceva ani în urmă de nu îmi amintesc să o fi pus acolo, dar stătea cuminte pe raft, până am descoperit-o şi am ales-o datorită micilor ei dimensiuni (şi prin asta nu vreau să zic decât că este o carte subţire, nu şi mică, deoarece este tot din colecţia Babel de la editura Nemira, ale cărei cărţi sunt un format mai dubios care şi arată ciudat în bibliotecă, ocupând mai mult spaţiu). Singurul motiv pentru care am reuşit să mă conving să termin cartea asta până în ziua de azi a fost faptul că m-am grăbit şi am tot tras de mine să o citesc, pentru că mă aştepta pe noptieră un teanc de vreo 6 cărţi pe care trebuie să le citesc până la sfârşitul lunii ca parte dintr-o provocare, dar imediat ce am terminat cartea asta am mai terminat repede încă două, aşa că teancul s-a micşorat considerabil între timp. Dar cartea asta m-a plictisit grozav. Acţiunea e pe sărite, cu greu am urmărit să descopăr cine sunt personajele şi până la urmă am ajuns la finalul anticipat, cel de la care niciun cititor nu o să aibă altă aşteptare, pentru că de la primele pagini vei şti cum o să se termine povestea asta. Deci cartea asta a fost plictisitoare până la cer şi înapoi şi nici finalul nu a salvat-o.
„O delicatesă” asta caută personajul principal al acestei cărţi, un om care este considerat cel mai mare critic gastronomic din lume. Acesta află că este pe moarte, după o viaţă plină de ospăţuri şi cele mai bune preparate din lume, corpul îl trădează şi află că mai are trei zile de viaţă. Şi cum îşi alege el să îşi trăiască ultimele zile? Ei bine, în căutarea celui mai grozav preparat mâncat de el vreodată, o delicatesă de care nu s-a mai bucurat de mult şi pe care şi-ar dori să o savureze pentru ultima dată. Astfel începe să îşi depene amintiri, despre diverse mâncăruri gustate de el, despre diferite întâmplări când a descoperit vreun local sau vreo casă unde mâncărurile erau adevărate delicii, dar nu îşi poate aminti exact ce este acea delicatesă după care tânjeşte. Pe parcurs, printre feluri de mâncare şi specialităţi, ne prezintă şi pe membrii familiei sale, soţia sa Anna, copiii, dar şi relaţiile dintre aceştia. La final, după cum era de aşteptat, îşi aduce aminte despre ce preparat este vorba şi poate muri împăcat. De la început nu mi-a plăcut deloc de personajul principal, felul în care se credea stăpânul lumii şi intra ca un înfumurat în restaurante şi gusta numai preparatele cele mai bune, făcute, de cele mai multe ori personal de proprietarul/ proprietara localului respectiv. Acum nu zic că e un job rău, dar cumva mai puţină înfumurare nu ar fi stricat (după părerea mea). Restul de personaje gravitează în jurul său, de la copiii care îl urau până la soţia care nu a avut o viaţă uşoară alături de acest personaj, care o înşela şi o trata cel mai adesea cu indiferenţă. Şi cu toate astea, toţi din jurul lui aşteaptă să afle ce este această delicatesă pe care o caută cu ardoare. Un alt lucru care nu mi-a plăcut a fost acţiunea în sine. Nimic nu se prea întâmplă prin carte, doar o înşiruire de amintiri şi de capitole pline de oameni şi mâncăruri, motiv pentru care am tras de mine groaznic ca să termin cartea asta, pentru că mă plictisea. Şi ca o încununare a eşecului, finalul a fost exact aşa cum mi-am imaginat, fără nicio surpriză. Concluzia după ce am citit o astfel de carte a fost că mi-a părut bine că am terminat-o.
Recomand cartea aceasta gurmanzilor, pentru că o să îi inspire în ceea ce priveşte meniul, celor care se plictisesc şi nu mai au nimic altceva de citit prin bibliotecă, aşa ca ultimă soluţie împotriva plictiselii merge şi celor care citesc prin mijloacele de transport în comun, pentru că este o carte mică şi uşor de transportat.