Sunt atâtea cărţi frumoase apărute la editura Epica încât, chiar dacă aş citi numai cărţile publicate la această editură, nu mi-ar ajunge timpul. Am ales „Născută din fum şi os” din curiozitate, ştiind că este mai mult decât o poveste de dragoste şi nu am regretat decizia. Cartea asta are toate elementele ca să o facă o carte de succes: are o poveste de dragoste care trece dincolo de timp, dar este şi o poveste despre speranţă, război şi pace şi suferinţă, toate aceste împletite frumos în paginile cărţii. Suspansul şi misterul m-au făcut să nu pot lăsa cartea asta din mână până nu am terminat-o şi mi-a plăcut foarte mult cum personajele se descoperă până la sfârşit, deşi au avut de înfruntat o mulţime de obstacole. Şi de parcă toate astea nu ar fi fost suficiente, finalul cărţii este surprinzător (mă aşteptam la orice, mai puţin să se termine aşa cartea asta!).
Karou, personajul principal al cărţii, este o fată de şaptesprezece ani care este elevă la Arte şi desenează monştrii, într-un mod spectaculos. Ceea ce nimeni nu ştia este că ea trăieşte o viaţă dublă, una în lumea oamenilor, unde este doar o elevă şi o alta, în lumea monştrilor pe care ea îi desena. Dispărea adesea de la cursuri şi făcea „comisioane” pentru cel care o crescuse, Brimstone, o creatură, considerată însuşi diavolul. Şi la un moment dat, au început să apară urme de mâini pe uşile care erau de fapt portaluri ale acestui Brimstone către alte oraşe, tări sau zone, iar aceste urme erau, de fapt, însemne ale îngerilor care încercau să distrugă legătura lui Brimstone cu lumea. Şi la un moment dat, Akiva, un înger, o descoperă pe Karou şi se simte atras de ea într-un mod neaşteptat, de parcă erau doi magneţi. Dar lucrurile sunt mai complicate în ceea ce îi priveşte pe cei doi, iar descoperirea adevărului despre cine este Karou face ca povestea să fie uimitoare. Ce mi-a plăcut la cartea asta, în afară de povestea de dragoste care a rezistat în ciuda tuturor obstacolelor, a fost faptul că niciun personaj nu a fost în totalitate rău, chiar şi diavolul a fost, de fapt, unul din personajele care dorea pacea, iar îngerul Akiva, care la început părea rău şi fără suflet, era capabil să iubească. În cartea asta, ni se prezintă două lumi, a îngerilor şi a himerelor, aflate în război, dar ambele au şi părţi pozitive şi părţi negative, încât, la final, mi-am dat seama că nu ţin cu nimeni, fiind însă de acord cu ideea de pace la care s-au gândit Karou şi Akiva. De obicei, în cărţi există personaje negative care sunt negative până la capăt şi personaje pozitive care rămân aşa, dar în cartea asta ni se prezintă atât aspectele pozitive cât şi cele negative ale ambelor specii şi ale personajelor şi asta m-a făcut să îndrăgesc cartea asta.
Recomand „Născută din fum şi os” tuturor celor care vor să citească o poveste surprinzătoare de dragoste care rezistă obstacolelor, celor cărora le place să citească poveşti în care lumea oamenilor se întrepătrunde cu alte lumi şi celor cărora le place să citească poveşti cu creaturi nebănuite care sunt prezentate cu bune şi rele astfel încât la sfârşit să îţi fie greu să alegi de partea cui să fii.