Una din provocările de luna aceasta a fost să citesc o piesă de teatru. Ultima dată când am citit aşa ceva a fost continuarea seriei „Harry Potter”, carte care nu mi-a plăcut foarte tare, dar pe care am zis să o citesc ca să văd cum se poate continua seria mea preferată. Şi tot uitându-mă prin bibliotecă, am constatat că nu mai am altă carte care să se încadreze în cerinţa mea, aşa că am cerut ajutorul unei eleve să îmi recomande şi să îmi împrumute o astfel de carte. Aşa am ajuns la „Limite”. Deşi este o operă foarte scurtă (nici jumătate de oră nu mi-a luat să o termin), trebuie să spun că este o carte destul de complexă. Şi zic asta pentru că în broşurica asta care se vrea a fi o carte se află atâtea adevăruri despre o problemă de actualitate şi anume învăţământul şi felul în care sunt gestionate situaţiile de criză în şcoli. Acest subiect este destul de interesant şi mai ales dificil, pentru că fiecare poate veni cu o idee sau o soluţie, dar foarte greu de găsit soluţia optimă pentru problemele de la clasă. Mi-a plăcut foarte mult această carte, a fost una dintre cele mai mişto experienţe ale mele de anul acesta şi sper să mai am timp să mai citesc şi alte cărţi de acest gen.
„Limite” începe cu un dialog între tatăl unui copil care face probleme în clasă şi profesoara acestuia. Profesoara încearcă să fie diplomată şi, fără să îl jignească pe copil, să îi explice tatălui că elevul respectiv are un comportament neadecvat, ba mai mult, inadmisibil. Soluţia tatălui este şpaga, încercând să cumpere pentru fiul său locul în şcoala respectivă. Însă profesoara are coloană vertebrală şi încearcă să îi explice tatălui că astfel nu rezolvă cu nimic situaţia. Este dat şi un exemplu în care copilul respectiv se poartă urât cu o colegă, insultând-o, dar pentru orice purtare urâtă a fiului, tatăl găseşte o justificare sau cel puţin încearcă. Apoi urmează o altă scenă în care profesoara încearcă să vorbească cu directoarea şcolii despre copilul problemă al clasei, însă directoarea a acceptat deja mita tatălui, aşa că spune că cea mai bună soluţie este să îl tolereze şi să încerce să îl înţeleagă pe copil şi să o mute la altă şcoală pe fata care era abuzată verbal de către acesta. Profesoara nu este de acord cu această soluţie, dar nu are de ales, deoarece deja directoarea aluat măsurile necesare pentru a o transfera pe fată. Iar în ultima parte a cărţii apar încă câţiva profesori care îşi dau cu părerea despre această problemă a copilului care nu respectă pe nimeni şi nimic. Şi concluzia este că profesoara vrea să îl pedepsească pe copil, copilul este unul dificil, tatăl încearcă să rezolve problema cumpărând pe toată lumea, iar directoarea trece comportamentul elevului, acceptând şpaga tatălui. O altă profesoară consideră că nimic nu trebuie trecut cu vederea şi copilul trebuie pedepsit, pentru a asigura menţinerea autorităţii, profa trei consideră că şcoala nu i-a oferit copilului ce are el nevoie şi că trebuie să se adapteze profesorul mai bine la nevoile elevului, soluţionând astfel conflictul, iar profa numărul patru spune că maternitatea este cheia, adică cine nu are copii, nu poate înţelege nici pe ai altora. Toate aceste perspetive sunt foarte interesant integrate în poveste şi ceea ce ne arată această carte este că în educaţie, fiecare vede diferit aceeaşi problemă. Cartea este foarte complexă şi bine alcătuită, iar poveste aceasta m-a făcut să mă gândesc destul de mult la problemele actuale din şcoli dintre profesori şi elevi. Mi-a plăcut totul la această carte, de la idee la personaje şi cu siguranţă că am învăţat multe din ea.
Recomand cartea aceasta tuturor, profesorilor şi părinţilor, ba chiar şi copiilor, pentru că educaţia este un aspect important în viaţa noastră a tuturor şi este bine să ştim şi să încercăm să înţelegem din toate perspectivele problemele care pot apărea din oricare din părţi.