Iată că a sosit şi momentul pe care îl evit deja de vreo lună de zile, dar cum nu sunt genul de persoană care să lase lucrurile neterminate, iată că mi-am făcut curaj să mă apuc să scriu şi despre volumul 2 din seria „Billionaires”. Eu, de obicei, dacă apuc să citesc o carte, o duc la bun sfârşit, iar dacă tot am terminat cartea respectivă, mă apuc să şi scriu despre ea. Până acum nu am sărit peste nicio carte pe care am citit-o, în primul rând pentru că îmi place să povestesc despre ce citesc, dar şi pentru că poate, cândva, cineva va citit ce scriu eu pe aici, va realiza că o anumită carte nu este genul preferat sau nu îl va tenta subiectul şi aşa va putea cheltui banii pe alte cărţi, mai potrivite gusturilor sale. De asemenea, există şi şansa să citiţi ce scriu eu pe aici şi să fiţi curioşi dacă respectiva carte este chiar aşa cum zic eu şi o va citi şi o va aprecia, va înţelege mai bine ideea cărţi şi va considera că nu am avut dreptate să o critic, chestie care nu poate decât să îmi confirme că şi în materie de cărţi gusturile nu se discută. Eu ador poveştile de dragoste, ador cărţile erotice şi, de asemenea, poveştile cu oameni frumoşi şi curajoşi, gata oricând să dea totul în numele dragostei. Dar după primele două-trei volume ale acestei serii, m-am săturat de acelaşi tipar şi am ajuns să citesc doar aşa, ca să nu las seria neterminată şi să pot trece mai departe fără să mă întreb dacă nu cumva, la un moment dat, acest tipar se va schimba.
Cartea „Lady D şi hitman-ul” ne prezintă povestea lui Deanne, care este pe cale să ţină un discurs la un eveniment. Însă unul dintre duşmanii ei o doreşte moartă, aşa că îl angajează pe Colin, un asasin plătit, ca să o lichideze, prezentând-o ca cea mai rea şi nenorocită femeie din lume. Însă Deanne apare la hotel sub un nume fals, Anne Parker, prezentându-se ca asistenta ei. Colin este impresionat de curajul cu care îl abordează şi cei doi petrec câteva nopţi împreună, până când, ea nu mai poate amâna momentul şi îl invită să participe la conferinţa la care va ţine discursul. Abia atunci realizează Colin că Anne este, de fapt, Deanne, persoana pe care el trebuia să o omoare. Dar până în acest punct el s-a îndrăgostit de ea, aşa că face tot posibilul să evite ca ei să fie omorâţi de către alţi asasini care fuseseră trimişi să facă ei treaba dacă cumva Colin eşuează. Colin omoară pe ceilalţi asasini şi reuşeşte să o ajute pe Deanne să se urce în avionul ei privat şi să se întoarcă fără complicaţii înapoi la New York. Însă Colin se simte minţit de fostul lui angajator, care a descris-o pe Deanne ca o femeie coruptă şi foarte periculoasă, aşa că se duce după el să îl omoare, înainte să apuce să facă rău şi altei persoane nevinovate. După ce a terminat această ultimă misiune, Colin se întoarce la viaţa lui, retrăgându-se totuşi din meseria pe care o practicase până atunci. Iar Deanne îl caută şi cei doi se reîntâlnesc, pentru a îşi trăi frumoasa poveste de dragoste. Povestea în sine este simpatică, personajele sunt adorabile, acţiunea este intensă, dar ce nu mi-a plăcut a fost clişeul. Eram sigură după primul capitol că lucrurile se vor termina cu bine pentru cei doi, că vor rămâne împreună şi, în felul acesta, îşi va găsi fericirea la fel ca şi Sofia, din primul volum.
Recomand cartea aceasta celor care vor să citească încă o poveste de dragoste, care se va termina exact aşa cum vă aşteptaţi, celor care sunt curioşi cine este Lady D şi care este povestea ei şi celor care nu s-au plictisit de clişee şi mai au răbdare să citească încă o poveste de acest gen.