În sfârşit mi-am făcut curaj să citesc cartea asta şi iată că am rezistat până la final. Acum ceva vreme, o prietenă mi-a vorbit de serialul „Narcos” şi mi-a zis că i-a plăcut destul de mult, ba mai mult mi l-a recomandat să mă uit şi eu. La câteva zile, mi-am adus aminte de această recomandare şi după câteva căutări pe net am găsit această carte. Cum nu văd filme înainte de a citi cărţi, am comandat această carte şi când am primit-o nu găseam motivaţia necesară ca să o citesc. Am tot amânat acest moment până luna trecută, când m-am hotărât că i-a venit rândul. Şi ce am descoperit aici a fost o carte interesantă, plină de personaje controversate. Probabil că, dacă aş fi citit cartea asta acum ceva timp sau când eram într-o altă stare de spirit, aş fi zis că nu îşi merită renumele (pentru că am auzit pe mulţi oameni care au lăudat-o), însă am citit-o în momentul potrivit şi mi-a plăcut, nu din cauză că este o poveste de dragoste sau o poveste cu traficanţi de droguri, ci stilul în care a fost scrisă şi lumea descrisă în paginile cărţii acesteia par incredibile (deşi sunt convinsă că sunt adevărate).
Povestea de dragoste dintre Virginia Vallejo şi Pablo Escobar începe în 1982. Virginia era o prezentatoare de televiziune faimoasă şi model care apărea în cele mai cunoscute reviste. Ea şi Pablo se întâlnesc pentru prima dată la ferma acestuia, unde iubitul ei din vremea aceea fusese invitat. Impactul pe care Pablo l-a avut asupra Virginiei a fost incredibil, deşi, aşa cum zice şi ea, nu era cel mai frumos sau cel mai bogat bărbat din lume. Pablo avea 33 de ani şi intrase deja în politică, încercând să manipuleze clasa politică în aşa fel încât să îi servească propriilor lui interese. Pablo s-a îndrăgostit de Virginia, într-un mod cu totul neaşteptat şi avea încredere în aceasta povestindu-i toate secretele şi cerându-i sfatul atunci când credea de cuviinţă. Ea a fost confidenta şi amanta lui, de îndată ce s-a despărţit de iubitul ei din acea perioadă. Deşi avea soţie şi numeroase amante tinere, Pablo întotdeauna o căuta pe Virginia. El a strâns o avere considerabilă provenind din traficul de droguri şi ea i-a fost alături până aproape de final. Până la urmă, transformarea lui Pablo a dezamăgit-o pe Virginia, care a încercat să se îndepărteze de acesta, atunci când crimele au început să se înmulţească. Prietenia ei cu Pablo l-a început i-a adus numeroase beneficii, însă, cu timpul, a început să îi facă rău, fiind dată afară din televiziune şi toţi apropiaţii ei s-au îndepărtat. Finalul cărţii ne-o prezintă pe Virginia care se întoarce în Columbia, după 20 de ani de ameninţări şi insulte, putându-se bucura de libertate, fericire şi pace. Moartea lui Escobar a eliberat-o de tot şi de toate. Mi s-a părut foarte interesantă cartea aceasta din punctul de vedere al faptului că o femeie atât de puternică ca Virginia a reuşit să supravieţuiască şi a trecut cu bine peste toate. Nu mi-a plăcut deloc faptul că erau menţionate pe acolo o grămadă de personaje, iar la un moment dat le-am pierdut şirul, încercam să îmi amintesc fiecare cine este şi ce rol are în poveste (după cum am mai spus, stau foarte prost la reţinerea numelor), însă am înţeles esenţialul (sau cel puţin aşa cred).Felul în care Virginia ne spune această poveste este unic, pentru că nimeni altcineva nu ar fi fost la fel de imparţial ca ea. În cartea asta este descrisă evoluţia uneia dintre minţile cele mai criminale ale lumii, dar şi povestea de dragoste care a evoluat în paralel.
Recomand cartea aceasta tuturor celor care vor să cunoască adevărul despre cine a fost Pablo Escobar şi cum a ajuns el să fie omul cel mai căutat din toată lumea, celor care vor să înţeleagă cum a fost posibilă o poveste de dragoste între cea mai mare vedetă din Columbia,o prezentatoare de televiziune şi narcotraficantul cel mai căutat din lume, dar şi celor care vor să citească o poveste dinamică despre dragoste, putere, bani şi politică.