„Inimi chimice” – Krystal Sutherland

Având în vedere că a venit vara, am ales să citesc câteva cărţi care să nu fie o provocare, cărţi din categoria Young Adult şi cărţi pentru copii, cu alte cuvinte: lecturi uşoare, de vară. Dar, iată că iar am rămas în urmă cu scrisul (de când am terminat „Inimi chimice” până acum am mai citit încă vreo două cărţi), dar încerc să recuperez treptat, deoarece în curând plec la mare şi vreau să fiu la zi cu scrisul şi cititul. Şi apropo de vară, chiar nu reuşesc să fac vreo listă (şi să mă şi ţin de ea) cu „ce voi citi vara asta” sau „cărţile verii”. Am tot auzit zilele astea despre „cărţi de luat la mare” şi alte concepte de genul acesta, dar pur şi simplu la mine lucrurile nu funcţionează aşa. Eu citesc exact ce îmi pică în mână, iau la mare cu mine fix cărţile acelea pe care cred că o să vreau să le citesc (deşi mi s-a mai întâmplat să fiu deturnată de apariţia vreunei cărţi noi de un autor/ o autoare care îmi place şi pe care o comand să vină la hotel şi pe care o citesc cu sufletul la gură imediat ce soseşte). Acum să revenim la „Inimi chimice”. Cartea asta m-a atras şi mi-am ales-o dintr-o grămadă de titluri interesante de la Bookfest (şi dacă vă întrebaţi, da, mai am o grămadă imensă de cărţi pe care le-am luat de la Bookfest şi care mă aşteaptă cuminţi să le citesc). Din nou, cei de la Storia, ca nişte oameni minunaţi ce sunt mi-au înveselit ziua cu titluri bune, cu recomandări şi cu felul primitor specific. Chiar vorbeam cu prietenii şi le povesteam că m-am întors de la Bookfest plină de energie şi fericită că am revăzut atâţia oameni minunaţi. Dar cu toate că promitea (după titlu şi descrierea de pe spate şi chiar şi prima pagină era atrăgătoare), nu prea mi-a plăcut această poveste. Este o poveste despre doi adolescenţi, care, cu toate că ar putea fi împreună, găsesc motive să nu fie. Iar mie mi s-a părut puţin tristă cartea asta şi, deşi speram la un final interesant, nici de asta nu am avut parte.

„Inimi chimice” este povestea lui Henry Page, un băiat care nu fusese niciodată îndrăgostit, care s-a refugiat în învăţătură ca să intre la o facultate bună şi, între timp, făcea eforturi mari să ajungă redactor-şef la revista liceului.Şi fix când toate lucrurile astea mergeau bine pentru el, apare într-o zi la şcoală Grace Town o fată misterioasă, care se îmbrăca ca un băiat, şchiopăta (mergea cu baston) şi pe care toţi profesorii păreau să încerce să o protejeze, să se poarte cu ea ca şi cum ar fi fost un bibelou. Ei bine, şi Henry se îndrăgosteşte fix de această fată, cu toate că poartă haine băieţeşti, nu prea face baie şi este ciudăţică. El încearcă să o cunoască, se duce cu ea în diferite locuri şi o urmăreşte în altele pentru a afla cine este Grace de fapt şi de ce este aşa cum este. Dar ceea ce află nu e un secret uşor de digerat. Durerea lui Grace este mult mai mare decât îşi poate imagina Henry, iar cel cu care concurează pentru inima lui Grace este un adversar pe măsură, cu care nu poate, de fapt, concura. Tristeţea şi suferinţa cu care se confruntă Grace zi de zi sunt covârşitoare, iar Henry pare să nu reuşească să o ajute să uite de ele şi să devină fata frumoasă, pe care a văzut-o în pozele de la profilul ei de pe reţelele de socializare. Câteodată dragostea nu este suficientă pentru a vindeca orice şi această poveste este un exemplu clar al acestui lucru. Îmi place să citesc cărţi optimiste, genul acela în care dragostea învinge totul, dar această carte este cumva o excepţie şi din acest motiv m-a uimit finalul. Cartea se termină foarte diferit de cum mi-aş fi imaginat că se va termina şi acesta a fost şi un lucru bun şi unul rău. Îmi place să fiu surprinsă, dar nu în sensul negativ. Cumva mi s-a părut pe măsură ce citeam cartea asta că personajele exagerează. Şi aici mă refer şi la el şi la ea. Henry avea la un moment dat mari probleme dacă să se culce sau nu cu Grace, deşi nu ştia secretul pe care aceasta îl ascunde. Chestia asta mi s-a părut un fel de indiciu că poate nu o iubea suficient de mult sau poate nu atât încât să fie cu ea. Iar Grace cu suferinţa ei şi toate problemele mi s-a părut că exagerează, pentru că putea să se lase dusă de val, să încerce măcar să îşi dea o şansă alături de Henry, care ar fi putut să o facă să scape din ghearele trecutului. Dar nimic din astea nu s-a întâmplat şi din acest motiv nu pot să zic că înţeleg foarte bine de ce au făcut alegerile pe care le-au făcut. Poate asta face ca „Inimi chimice” să fie o carte bună, dar pe mine m-a întristat în primul rând şi mi s-a părut absurdă toată situaţia descrisă în carte. Aşa că, după ce am citit cartea asta, am rămas confuză.

Recomand cartea asta celor care vor să citească o poveste a cărui final speră să nu îl poată intui, pentru că nu este deloc previzibil în acest caz, celor care vor să citească o poveste de dragoste complicată, în care obstacolele sunt mai mari decât dragostea pe care personajele şi-o poartă (ştiu, unii din voi o să ziceţi că asta nu mai e dragoste şi jur că aici vă dau dreptate, suntem cu toţii nişte romantici incurabili) şi nu o recomand celor care vor să citească o poveste de dragoste cu happy-end (clar nu e cazul pe aici).