Cel de-al unsprezecelea roman al lui Marc Levy este o carte foarte specială pentu mine. Lăsând la o parte faptul că Marc Levy este autorul meu preferat şi că nu există roman de-al lui tradus şi în română pe care sa nu il am, „Hoţul de umbre” are o poveste specială.
Eram în 2011 şi lucram în cadrul târgului internaţional de carte Gaudeamus şi aveam obligaţia (uneori nu tocmai plăcută) de a asista la diverse conferinţe cu unicul scop de a păzi o cameră video şi un laptop care transmiteau live pe site-ul Gaudeamus evenimentele din târg. Şi cineva mă trimite la standul Italiei să am grijă de sus-numitele. Neştiind pic de italiană, am bănuit că va fi plictiseală maximă, aşa că înainte de conferinţă am făcut o scurtă oprire la editura Trei, ştiind că vor avea ceva pentru mine, o carte care să mă ţină trează pe parcursul conferinţei. Şi iata la stand văd „Hoţul de umbre”. Am ştiut imediat că am găsit ce căutam. M-am întors la standul Italiei, camera şi laptopul mă aşteptau deja acolo şi m-am aşezat pe un scaun lângă ele. Şi m-am cufundat în lectură. Peste ceva timp (nu îmi pot da seama cât timp trecuse), vine un coleg şi se ia de mine zicându-mi: „De ce nu ai venit să anunţi că s-a terminat conferinţa ca să strângem camera?”. Mirată, ridic ochii din carte şi ghici ce? Chiar se terminase conferinţa, de ceva vreme se pare, iar eu rămăsesem acolo pe un scaun citind şi nimeni nu a zis nimic. Între noi fie vorba, chiar nu mi-am dat seama de nimic din ce se întâmpla în jurul meu. Din momentul în care am deschis cartea, totul din jurul meu a dispărut. Nu este nevoie să mai zic ce glume se făceau mai apoi pe seama mea, gen „Putea să vină oricine să fure nu numai camera şi laptopul, dar şi pe tine cu scaun cu tot că tot nu ţi-ai fi dat seama de nimic!” Şi de atunci, de fiecare dată când mă uit prin bibliotecă şi îmi cad ochii pe cartea asta, zâmbesc ca toanta singură!
Acum trebuie să scriu şi câte ceva despre carte… Greu… aş putea să vă spun că este povestea unui băieţel cu o super-putere foarte rară (poate vorbi cu umbrele celor pe care îi întâlneşte), o carte care ar putea să pară lectură pentru copii, dar probabil mi-a plăcut atât de mult deoarece în adâncul meu poate că încă mai am un suflet de copil care a rezonat cu povestea aceasta. O poveste care m-a învăţat multe despre cât de multe pot face copiii când încearcă să îi ajute pe alţii. Dar mai bine nu vă spun decât atât: citiţi-o!