Astăzi vreau să vă povestesc despre un lucru foarte straniu, o chestie care nu mi s-a mai întâmplat niciodată, de când am început să citesc şi până astăzi (sau, mă rog, până am descoperit cartea aceasta). De obicei, am o memorie fantastică, obişnuiesc să ţin minte absolut toate detaliile pe care le citesc în toate cărţile, ba mai mult, pot discuta oricând despre orice carte citită de mine vreodată, de parcă am citit-o ieri, amintindu-mi atât detaliile semnificative, cât şi cele care ar putea fi trecute uşor cu vederea de un cititor mai grăbit. Cred acesta este un avantaj, din moment ce ador să vorbesc despre cărţi, ba chiar mă ajută să evit să citesc aceeaşi carte de două ori (dacă nu intenţionam asta). Şi iată că la începutul lunii am găsit prin bibliotecă această carte, „Emaus” şi mi s-a părut atrăgător titlul, deşi nu mai ştiam nimic despre ea, ci doar că am luat-o la un târg de carte, din curiozitate, pentru copertă. Ei bine, am terminat-o destul de repede (nu are foarte multe pagini, iar scrisul este ok) şi a stat pe noptiera mea, aşteptând să îi vină rândul să scriu despre ea, însă, de câteva zile mă tot gândesc ce anume aş putea să scriu despre această carte, din moment ce a fost cea mai puţin memorabilă carte citită de mine vreodată. Dar iată că mi-am luat inima în dinţi şi vă voi vorbi astăzi, pe scurt despre cartea asta, care mi s-a părut la fel de spectaculoasă ca oricare dintre dalele de piatră din centrul oraşului.
Adolescenţa este o perioadă destul de dificilă în viaţa oricărui om, iar în „Emaus” facem cunoştiinţă cu patru adolescenţi: Emaus, personajul-narator al acestei cărţi, Luca, Bobby şi Sfântul. Aceştia provin din familii catolice, burgheze, dar chiar şi aşa, copiii, acum deveniţi adolescenţi, încearcă să înţeleagă viaţa, punându-şi întrebări referitoare la credinţă, dragoste, prietenie, diferenţa dintre bine şi rău, ba chiar şi moarte. La începutul acestei cărţi o cunoaştem pe Andre, o fată controversată, deoarece, deşi face parte dintr-o familie bogată, dar necredincioasă, este iniţiată în tainele sexului, iar acest lucru îi intrigă pe tinerii băieţi. Deşi iniţial băieţii cântau într-o trupă la biserică şi fac gesturi nobile, cum ar fi să se îngrijească de nişte bătrâni din spitale, treptat renunţă la toate astea pentru a participa la petreceri, unde sexul şi drogurile sunt la ordinea zilei, încercând să o înţeleagă mai bine pe Andre, să pătrundă în lumea ei, astfel pierzându-şi puritatea. De fapt, aş putea spune că această carte este despre maturizare, despre pierderea inocenţei, despre pătrunderea în lumea adulţilor, dar şi despre descoperirea tuturor lucrurilor interzise. Finalul cărţii, deşi cumva neaşteptat, m-a făcut să mă întristez, atât pentru băieţi, cât şi pentru tânăra fată care i-a iniţiat cumva în lumea ei. Primul capitol se repetă la final, creând astfel un cerc, ca şi cum cititorul ar fi trebuit să intuiască că povestea noastră se va sfârşi în acest fel, simţind inevitabilitatea destinului, maturizării şi tragediei. Personal nu pot spune că mi-a plăcut cartea aceasta; după cum am spus, abia mi-am amintit ce am citit, personajele nu mi s-au părut deloc impresionante, acţiunea a fost mai degrabă plictisitoare, însă am reuşit să o termin şi astfel v-am putut spune câteva cuvinte despre ea astăzi.
Recomand cartea aceasta celor care vor să încerce sentimentul ciudat de a uita destul de repede ceea ce a citit, celor care vor să citească o poveste despre maturizare şi problemele pe care le ridică aceasta, dar şi celor care vor o lectură uşoară (uşor plictisitoare, aş putea spune), cu şi despre adolescenţii care încearcă să înţeleagă transformările prin care trec.