Astăzi vă voi vorbi despre o carte destul de dificilă, iar prin asta nu vreau să zic că mi-a fost greu să o citesc sau să o termin, ci nu este foarte uşor de digerat. Cu toţii am trecut prin despărţiri, mai mult sau mai puţin dureroase, despărţiri care ne-au marcat, ne-au maturizat sau, din contră, care ne-au întărit pentru ceea ce a urmat. Iar cartea asta este exact despre asta: cum să faci faţă unei despărţiri. Deşi subiectul pare, la prima vedere banal, nu poţi spune că poate fi trecut cu vederea. Despărţirea doare, dar doare cu atât mai tare cu cât persoana respectivă este sufletul tău pereche. Sincer aş fi preferat să citesc şi să vă vorbesc despre subiecte mai vesele, dar iată că a venit şi momentul cărţii acesteia. Chiar dacă am citit-o acum o veşnicie (prin martie cândva…mda, cam aşa de în urmă sunt cu poveştile despre lecturile mele din ultima vreme), tot îmi amintesc cât de tristă am fost cât am citit cartea asta. Uneori simt că autoarea înţelege suferinţa prin care am trecut şi eu în anumite momente ale vieţii, iar alteori am stat să mă întreb dacă este omeneşte posibil să simţi o asemenea decepţie în dragoste sau dacă nu a exagerat autoarea pentru a evidenţia sentimentele şi trăirile profunde care pot fi simţite de o femeie. Indiferent de situaţie, cartea aceasta nu are cum să îţi placă, doar poate să îţi reamintească că toate trec, chiar şi durerea.
Amy este personajul principal al acestei cărţi, o fată simplă şi bună, care se îndrăgosteşte nebuneşte de Ray, un tip total opus ei şi nepotrivit pentru ea din punctul de vedere al prietenilor ei. Dar atunci când te îndrăgosteşti uiţi de toţi şi de toate, devii surd şi orb la cei din jur şi nu crezi pe nimeni atunci când îţi spune că cel cu care eşti este genul de persoană pe care ar fi mai bine să o eviţi. Ray a sedus-o pe tânăra şi aparent inabordabila Amy, dar dragostea lor, pe cât de puternică, nu avea şanse să reziste în timp. Prietenul cel mai bun al lui Amy, Sam ştia cine este Ray şi cum se purta acesta cu femeile din viaţa lui şi a încercat să îi explice şi lui Amy de ce nu ar trebui să se apropie de un om ca Ray, însă dragostea poate fi oarbă uneori. Aşa că Amy iese cu Ray, i se dăruieşte acestuia în totalitate, trup şi suflet, dar până la urmă cei doi se despart. Despărţirea doare groaznic, mai ales atunci când ai fost avertizată că aşa ceva se poate întâmpla, dar cel mai tare o doare pe Amy faptul că l-a pierdut pe Ray. Ea nu mai ştie să trăiască fără acesta şi cade într-o depresie groaznică, pierindu-i cheful de orice. Ray a fost pentru ea prima şi cea mai mare dragoste, sufletul ei pereche şi centrul universului, iar când el a plecat, totul în jur s-a prăbuşit. Nu putea crede cât de greu îi este fără el, dar şi-a învăţat lecţia. Cartea aceasta nu este una de dragoste, ci mai mult despre durerea despărţirii. Nu cred că există cineva care să poată să spună că aceasta este o carte bună, însă trăirile lui Amy sunt atât de intens descrise, încât cu siguranţă că oricine citeşte cartea asta îşi va aduce aminte de cel puţin o suferinţă asemănătoare prin care a trecut, iar din chestia asta se poate trage concluzia că este o carte care te face să simţi. Am fost foarte curioasă cum se va termina povestea asta şi mi-a plăcut că nu s-a terminat aşa cum mă aşteptam iniţial. Cartea aceasta este destul de intensă şi cei care nu pot face faţă emoţiilor puternice şi trecutului lor mai bine să citească altceva.
Recomand „Drumul înapoi – Lasă-mă să-ţi arăt calea” tuturor celor puternici, care au trecut cu bine prin despărţiri, celor care pot lăsa trecutul în urmă, dar şi celor care vor să înveţe cum să facă faţă suferinţei, cum să se vindece şi să meargă mai departe chiar şi atunci când sufletul pereche nu le mai este alături.