Am revenit astăzi ca să vă povestesc despre ultimul volum al seriei „Demoni”. Când am văzut această serie, pentru prima dată la standul editurii UP, a fost dragoste la prima vedere. Am observat cărţile acestea şi am ştiut că nu voi pleca de acolo fără ele. Rareori mi se întâmplă să văd nişte cărţi şi să le vreau fără să le răsfoiesc înainte, însă iată că aşa s-a întâmplat acum. Un alt lucru spectaculos referitor la această serie este că am citit-o extrem de repede. Având în vedere că am cărţi de câţi va ani buni prin bibliotecă, pe care nu am ajuns nici în ziua de azi să le citesc, m-am apucat aproape imediat de acestă serie şi am şi terminat-o (sau cel puţin aşa cred, cu toate că s-a cam terminat în aer). Din toate cele de mai sus, sper că vă daţi seama cât de specială au fost pentru mine cărţile acestea. Mi-au plăcut toate volumele, până la ultimul, iar dacă într-o bună zi seria va continua, voi vrea să citesc şi următoarele cărţi, pentru că simt că îmi va fi tare dor de Lisa Whelan.
Iată că am ajuns să vorbim şi despre ultimul volum sau, mai bine zis, să povestim despre ultimul element rămas, Pământul. De această dată, avem de-a face cu cel mai puternic atac pe care Răul l-a pus la cale vreodată. Ştiind ce forţă inegalabilă deţine Lisa şi ştiind că nu poate fi ucisă, de această dată Răul atacă cu tot ce are. La începutul cărţii, apar nişte cadavre ale unor fete tinere, ucise în perioade diferite, în zone geografice diferite. Dar cel mai şocant este că ele toate seamănă extrem de bine cu Lisa. Apoi se petrece ceva total neaşteptat, în campusul facultăţii unde studiază Lisa, se crapă pământul şi de acolo iese un cadavru care seamă cu Santa Muerte. Lisa înţelege atunci că toate acestea au legătură cu ea şi încearcă să îşi dea seama ce e de făcut. Astfel descoperă că un criminal, unul biblic de data aceasta, o urmăreşte de secole să o omoare. Acesta este nimeni altul decât Abel, cel care a fost ucis în Biblie de fratele său Cain. Crezând că Dumnezeu îi vorbeşte, Abel o caută pe Lisa să o omoare, la îndemnul acestuia. Ce nu ştie el este că nu cu Dumnezeu vorbeşte, ci cu Răul. Lisa poartă o discuţie cu Santa Muerte, ca să încerce să afle mai multe despre ce se petrece, iar apoi, după ce a identificat criminalul, poartă o discuţie şi cu victimele lui, fetele pe care acesta le-a omorât, crezând că sunt Lisa. Între timp, Abel o găseşte pe Lisa, dar, mai întâi o omoară pe prietena ei cea mai bună. Bineînţeles că la un moment dat vine şi confruntarea finală, iar sfârşitul este atât de neaşteptat, încât nu ştiu dacă aş putea zice că mi-a plăcut sau nu. Totul a rămas în suspans, iar eu chiar sper ca această poveste să aibă o continuare. Mi s-a părut destul de iresponsabilă Lisa de această dată, pentru că se ştia invincibilă s-a cam culcat pe o ureche şi nu pot să pricep de ce Yadiel nu a intervenit sau nu a ajutat-o. Nu se presupunea că sunt o echipă? Ei bine, dincolo de asta, acţiunea m-a ţinut cu sufletul la gură până la ultima pagină şi m-ia plăcut foarte mult totul.
Recomand această carte celor care vor să citească o poveste frumoasă cu vrăjitoare, demoni şi alte personaje neaşteptate, dar şi celor care vor să afle cum se termină povestea Lisei şi lupta dintre aceasta şi Rău, luptă care pare, până la urmă, fără sfârşit.