„Cei care pleacă şi cei ce rămân” – Elena Ferrante

Elena Ferrante - Cei care pleacă şi cei care rămân

Săptămâna trecută mi-am făcut curaj şi m-am apucat din nou de „Tetralogia Napolitană” a Elenei Ferrante. Şi zic că mi-am făcut curaj pentru că am aceste patru volume de vreo doi ani (dacă nu chiar trei) şi tot trag de mine să le citesc. De când le-am primit cadou şi până am ajuns efectiv să citesc primul volum am auzit numai chestii de bine despre cărţile astea, dar, din nou, se pare că trebuie să încerc să îmi găsesc nişte oameni care au aceleaşi gusturi literare ca şi mine şi să nu mai mă entuziasmez de orice carte. Revenind la cărţi, am citit primul volum anul trecut, iar anul acesta prin ianuarie mi-am făcut curaj şi l-am citit şi pe al doilea. Dar zilele astea m-am apucat să fac curat prin bibliotecă şi mi-am dat seama că mereu dau peste aceste patru cărţi pe acolo, aşa că este timpul să le caut alţi cititori, cineva care chiar să le aprecieze şi cu ocazia asta să îmi fac şi eu puţin loc prin bibliotecă pentru cărţilecare consider eu că merită într-adevăr să se afle acolo. Şi cum nu dau nicio carte înainte să o fi citit, m-am pus conştiincioasă pe treabă şi pe citit ca să le termin. Lista cu ce nu mi-a plăcut la această serie este mai lungă decât lista cu ce mi-a plăcut la ea, aşa că o să vă spun doar că este ceva în felul în care povesteşte naratoarea-personaj toate acele întâmplări de îmi vine să fac orice altceva decât să o citesc şi nici personajele nu sunt extraordinare, deşi sunt câteva care sunt ok. Dar nu pot să zic că este o carte bună, motiv pentru care trag de mine să termin şi ultimul volum.

„Cei care pleacă şi cei care rămân” continuă povestea Elenei şi a Lilei, care sunt cumva atrase mereu împreună datorită prieteniei extraordinare care le uneşte. Cele două au devenit femei şi se confruntă cu probleme legate de căsnicie şi copii. Lila, care şi-a părăsit soţul şi confortul material, munceşte acum în condiţii foarte grele, pentru a se întreţine pe ea şi pe băieţelul ei, ca să nu devină o povară pentru Enzo, cel care îi ţine la el în casă. Pe de altă parte, Elena a scris şi a publicat un roman, care a fost foarte apreciat de public şi care i-a deschis o mulţime de uşi, fiind chemată să vorbească despre cartea ei chiar şi în cele mai selecte saloane. Elena se căsătoreşte cu Pietro, dar această căsătorie nu are loc înainte ca ea să o ajute pe Lila cu problemele ei de la serviciu. Cei doi au două fete, iar în tot acest timp Elena încearcă să mai scrie încă o carte, fără a avea succes. Cumva este nefericită cu viaţa ei, la fel ca şi Lila. Dar niciuna nu se complace în viaţa lor nefericită, astfel că Elena, care are două fete şi o situaţie financiară excelentă şi care datorită relaţiilor socrilor ei are şi succes ca autoare, îşi părăseşte soţul şi copiii pentru a îl urma pe Nino. Nino este marea ei dragoste, iar ea pare dispusă să reunuţe la totul pentru el, bucurându-se că în sfârşit el îi acordă atenţie ei şi îi spune că o iubeşte. Cumva mă aşteptam ca aşa ceva să se întâmple până la urmă, astfel încât tot ce şi-a dorit Elena să se împlinească, deoarece prea se gândea tot timpul la Nino şi când apărea acesta îşi reamintea de dragostea ce i-o poartă. Aşa că Elena riscă totul şi îl alege pe Nino. Finalul acestei cărţi nu este deloc surprinzător, ba chiar mi s-a părut previzibil. Acum să vă vorbesc despre părerea mea în ceea ce priveşte cartea asta. În primul rând, slavă cerului că la începutul cărţii este o listă cu personajele, descrise amănunţit, că la cât de multe sunt, chiar şi aşa le încurc încă. Ideea e că şi cu listă şi fără listă tot nu am reţinut mare lucru din ele, dar măcar mi-am făcut aşa o idee. Oricum detest cărţile cu un număr foarte mare de personaje pentru că nu le pot urmări pe toate şi le încurc între ele de ajunge să fie în capul meu o varză totală. În al doilea rând, discuţiile despre situaţia şi conflictele politice din carte mă lasă rece. Înţeleg că este prezentată situaţia politică din Italia, atunci când se petrece acţiunea, dar totuşi, conflictele politice nu m-au interesat niciodată într-o carte. Şi nu în ultimul rând, acţiunea m-a plictisit total. Cu toate că nu sunt foarte multe descrieri în cartea asta, felul în care este scrisă mi se pare cea mai plictisitoare. Trag maxim de mine să citesc măcar 100 de pagini pe zi ca să ştiu că o termin, iar când am terminat-o am dat de finalul acela total neimpresionant, ca un fel de încununare a plictiselii care este această carte. Sunt convinsă că există oameni cărora le-a plăcut, dar cumva fiecare cititor e diferit, iar mie această carte nu mi-a plăcut deloc.

Recomand cartea asta celor care au citit şi primele două volume şi, la fel ca şi mine nu se lasă până la sfârşit, deşi nu cred că mă mai poate surprinde cu ceva această serie. În schimb nu o recomand celor care vor să citească o carte cu o acţiune mai alertă, care să te prindă, pentru că nu e cazul şi nici celor care vor să fie impresionaţi de finalul neaşteptat, deoarece nici asta nu se întâmplă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.